International

SUA cer Phenianului discuţii directe după testarea celei mai puternice rachete din 2017

Statele Unite au adresat duminică un apel Coreei de Nord pentru a se alătura unor discuţii directe, fără condiţii prealabile referitoare la programele sale nucleare şi de rachete, după ce Phenianul a testat o rachetă balistică cu rază medie de acţiune, transmite luni Reuters, potrivit Agerpres.

“Credem că este complet adecvat şi complet corect să începem nişte discuţii serioase”, a declarat reporterilor un înalt oficial al administraţiei Biden.

Administraţia Biden a încercat în mod repetat să iniţieze discuţii cu regimul de la Phenian, demersuri care au fost respinse de fiecare dată.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat la trei summituri cu preşedintele american Donald Trump, discuţii care nu au condus la satisfacerea solicitării liderului de la Phenian de eliminare a sancţiunilor impuse ţării sale.

Oficialul american a spus că cel mai recent test nord-coreean face parte dintr-un model “din ce în ce mai destabilizator”, care încalcă rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU şi, prin urmare, dreptul internaţional.

Acesta şi-a declarat îngrijorarea faţă de perspectiva reluării de către Phenian a testării de rachete cu rază lungă de acţiune şi a ridicării moratoriului autoimpus privind testele nucleare.

“Este nevoie de un răspuns”, a spus el.”Ne veţi vedea făcând câţiva paşi care sunt gândiţi cu scopul de a ne arăta angajamentul faţă de aliaţii noştri… şi, în acelaşi timp, reiterăm apelul nostru pentru diplomaţie. Suntem pregătiţi şi suntem foarte serioşi în încercarea de a avea discuţii care să abordeze preocupările ambelor părţi”.

Coreea de Nord a anunţat luni că a testat duminică o rachetă balistică cu rază medie de acţiune Hwasong-12, potrivit agenţiei de ştiri KCNA. Este pentru prima oară din 2017 când nord-coreeni testează o rachetă de această dimensiune. KCNA a mai informat că racheta a fost lansată într-un mod care să asigure siguranţa ţărilor vecine şi că focosul a fost echipat cu un aparat care a făcut fotografii în timp testării.

Articole recente

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

14 minute ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

16 minute ago

SUA avertizează că radiouri ascunse ar putea fi încorporate în infrastructura autostrăzilor alimentate cu energie solară

Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…

24 de minute ago

Incident cu drone în Polonia: Putin încearcă “să ne testeze unitatea”, afirmă Kaja Kallas

Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…

27 de minute ago

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

o oră ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More