Update articol:

SUA: Congresul amână temporar un shutdown guvernamental

SUA capitoliu Sursa foto: pixabay.com/photos/us-capitol-government-washington-dc-477987

Congresul american, printr-un vot în Senat joi, a amânat pentru câteva săptămâni paralizia serviciilor federale care ameninţa să se producă cu începere de sâmbătă, din lipsa bugetului, notează AFP, potrivit Agerpres.

Senatul a votat, cu 65 de voturi contra 27, textul deja aprobat de Camera Reprezentanţilor care prelungeşte bugetul actual al statului federal american până la 11 martie, transmiţându-l astfel pentru promulgare preşedintelui Joe Biden.

În favoarea textului au votat joi 19 republicani. În pofida diviziunilor partizane puternice, majoritatea aleşilor din ambele tabere nu au dorit această situaţie care risca să provoace dezordine prin trimiterea forţată a sute de mii de angajaţi federali în şomaj tehnic.

Fără un acord între cele două partide asupra unui text pe termen lung, Congresul american este redus la prelungirea, de fiecare dată pentru o lună sau două, a bugetului actual, adoptat sub preşedinţia lui Donald Trump.

La sfârşitul lunii septembrie, apoi la jumătatea lunii decembrie, Congresul a evitat astfel in extremis ameninţarea unei paralizii a statului federal, situaţie cunoscută sub denumirea de “shutdown”, prin prelungirea bugetului pentru 2021.

Pe lângă privarea de fonduri a anumitor programe sociale, această situaţie încetineşte, de asemenea, alte proiecte în Congresul american şi deci adoptarea reformelor dorite de preşedintele Joe Biden. Însă liderul de la Casa Albă caută cu orice preţ o victorie pentru relansarea preşedinţiei sale, cu câteva luni înainte de alegeri legislative cruciale.

BVB | Știri BVB
LION CAPITAL S.A. (LION) (23/10/2025)

Amendament document oferta publica de cumparare actiuni LION aprobat prin decizia ASF nr. 1033/23.10.2025

LION CAPITAL S.A. (LION) (23/10/2025)

Reluare tranzactionare ora 16:20 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 1033/23.10.2025 - aprobare amendament document oferta publica de cumparare actiuni LION

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (23/10/2025)

Tranzactii intre parti afiliate - ROCA Industry-ROCA Investments