Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFostul şef al diplomaţiei americane Henry Kissinger a pledat marţi pentru un sprijin continuu pentru Ucraina până se ajunge la o încetare a focului şi a declarat că sprijină aderarea acestei ţări la NATO, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“Înainte de acest război, m-am opus ca Ucraina să devină membră a NATO, deoarece mă temeam ca aceasta să nu provoace exact procesul pe care îl vedem acum”, a declarat el prin videoconferinţă la Forumul economic mondial de la Davos, în Elveţia.
“Dar acum, că acest proces a atins acest nivel, o Ucraină neutră în aceste condiţii nu ar mai avea sens”, a subliniat Henry Kissinger, adăugând că “aderarea Ucrainei la NATO ar fi un rezultat potrivit” odată ce conflictul va fi soluţionat.
Henry Kissinger, în vârsta de 99 de ani, a cerut totuşi să se facă totul pentru a preveni ca războiul “să se transforme într-un război împotriva Rusiei” şi să se încerce menţinerea unui dialog cu Moscova pentru a-i oferi “oportunitatea de a se alătura sistemului internaţional” odată ce pacea este încheiată.
“Statele Unite au sprijinit rezistenţa ucraineană şi ar trebui să continue acest sprijin şi dacă este necesar să-l intensifice pe plan militar până când se ajunge la o linie de încetare a focului sau acceptată în cadrul unor discuţii preliminare”, a afirmat, de asemenea, Kissinger, care a deţinut funcţia de secretar de stat american în mandatul preşedintelui american Richard Nixon.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More