Update articol:

SUA: Fostul şef al diplomaţiei americane Henry Kissinger susţine aderarea Ucrainei la NATO

SUA: Fostul şef al diplomaţiei americane Henry Kissinger susţine aderarea Ucrainei la NATO
 - poza 1

Fostul şef al diplomaţiei americane Henry Kissinger a pledat marţi pentru un sprijin continuu pentru Ucraina până se ajunge la o încetare a focului şi a declarat că sprijină aderarea acestei ţări la NATO, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Înainte de acest război, m-am opus ca Ucraina să devină membră a NATO, deoarece mă temeam ca aceasta să nu provoace exact procesul pe care îl vedem acum”, a declarat el prin videoconferinţă la Forumul economic mondial de la Davos, în Elveţia.

“Dar acum, că acest proces a atins acest nivel, o Ucraină neutră în aceste condiţii nu ar mai avea sens”, a subliniat Henry Kissinger, adăugând că “aderarea Ucrainei la NATO ar fi un rezultat potrivit” odată ce conflictul va fi soluţionat.

Henry Kissinger, în vârsta de 99 de ani, a cerut totuşi să se facă totul pentru a preveni ca războiul “să se transforme într-un război împotriva Rusiei” şi să se încerce menţinerea unui dialog cu Moscova pentru a-i oferi “oportunitatea de a se alătura sistemului internaţional” odată ce pacea este încheiată.

“Statele Unite au sprijinit rezistenţa ucraineană şi ar trebui să continue acest sprijin şi dacă este necesar să-l intensifice pe plan militar până când se ajunge la o linie de încetare a focului sau acceptată în cadrul unor discuţii preliminare”, a afirmat, de asemenea, Kissinger, care a deţinut funcţia de secretar de stat american în mandatul preşedintelui american Richard Nixon.

BVB | Știri BVB
IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR 2026 EUR (IMP26E) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR (IMP27E) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

SINTEZA S.A. (STZ) (07/05/2026)

Raportarea tranzactiilor cu parti afiliate conform art. 108 din Legea 24/2017

COMPA S. A. (CMP) (07/05/2026)

Hotarari AGA O & E 7 mai 2026