Categories: Fără categorie

SUA: Mike Pompeo anulează toate restricţiile în contactele cu Taiwanul

Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Mike Pompeo, a anulat sâmbătă toate restricţiile care le-au fost impuse de-a lungul anilor responsabililor americani în contactele cu Taiwanul, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Departamentul de Stat a creat restricţii interne complexe pentru a reglementa interacţiunile diplomaţilor noştri, militarilor şi altor reprezentanţi oficiali în relaţiile lor cu omologii taiwanezi”, a indicat secretarul de stat într-un comunicat.

“Statele Unite au luat aceste măsuri unilateral, pentru a mulţumi regimul comunist de la Beijing. S-a terminat”, a adăugat el.

El nu a precizat natura restricţiilor şi acest anunţ are oricum o valoare simbolică, o lege din 2018 autorizând deja “responsabili de la toate nivelurile guvernamentale, inclusiv membri ai cabinetului în funcţii de securitate naţională, militari şi alţi reprezentanţi oficiali ai guvernului să viziteze Taiwanul şi să se întâlnească cu omologii lor taiwanezi”.

Anunţul, care intervine cu mai puţin de două săptămâni înainte de sfârşitul mandatului preşedintelui Donald Trump, va provoca furia Beijingului, care consideră Taiwanul ca parte integrantă a Chinei.

Mike Pompeo nu va merge atât de departe încât să normalizeze relaţiile cu Taiwanul, o decizie asupra căreia nu are niciun fel de autoritate. El a indicat că relaţiile cu insula se vor trece în continuare prin American Institute in Taiwan (AIT), o organizaţie privată care joacă rolul de ambasadă a Statelor Unite la Taipei.

Guvernul american “menţine relaţii cu parteneri neoficiali din lumea întreagă şi Taiwanul nu face excepţie”, a subliniat el.

Washingtonul a întrerupt relaţiile diplomatice cu Taiwanul în 1979 pentru a recunoaşte Beijingul, dar Statele Unite au adoptat în acelaşi an o lege care prevede că vor trebui să ajute insula să se apere în cazul unui conflict.

SUA sunt aliatul cel mai puternic al Taiwanului şi furnizorul său de arme numărul unu, mai scrie AFP.

Articole recente

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

21 de secunde ago

Trump anunţă că lideri europeni vor vizita SUA pentru discuţii privind războiul din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…

2 minute ago

Ziua Petrolistului – Respect pentru moștenirea industrială, accent pe inovație durabilă (FPE)

Federația Patronală a Energiei (FPE) marchează Ziua Petrolistului printr-un mesaj de recunoștință adresat tuturor profesioniștilor…

3 minute ago

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție de titluri de stat TEZAUR cu dobânzi de până la 7,85%

Ministerul Finanțelor lansează luni, 8 septembrie 2025, cea de-a noua ediție a Programului de titluri…

o oră ago

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU CINCI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE SOCIETĂȚII TURSIB SA

ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…

2 ore ago

WSJ: SUA investighează un e-mail cu malware aparent destinat să ofere Chinei informaţii legate de negocierile comerciale ale administraţiei Trump cu Beijingul

Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More