International

SUA: Pentagonul a anunţat că o echipă de experţi se deplasează în Haiti pentru a evalua nivelul de asistenţă ce poate fi acordat

Pentagonul a anunţat că o echipă de experţi din domeniul securităţii şi aplicării legii din Statele Unite a plecat duminică spre Haiti pentru a stabili ce asistenţă poate oferi Washingtonul după asasinarea preşedintelui haitian Jovenel Moise săptămâna trecută, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

“Astăzi, o echipă inter-agenţii, în mare parte din cadrul Departamentul pentru Securitate Internă şi FBI, se îndreaptă spre Haiti chiar acum pentru a vedea ce putem face pentru a ajuta în procesul de investigaţie”, a declarat pentru Fox News Sunday purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

La întoarcere, preşedintele Joe Biden va fi informat de echipă şi “va lua apoi decizii cu privire la calea de urmat”, a declarat pentru Reuters un înalt oficial al administraţiei americane.

Haiti a solicitat ajutorul SUA pentru a securiza ţara şi a investiga atacul de miercuri în care a fost a ucis preşedintele Jovenel Moise la domiciliul său din Port-au-Prince, atentat care a scufundat şi mai mult în haos această ţară deja afectată de sărăcie.

Autorităţile haitiene au declarat că doi americani haitieni se numără printre presupuşii asasini.

Nu a fost comunicat cât timp va rămâne echipa SUA în Haiti.

Oficialul administraţiei americane a declarat duminică că Washingtonul se va consulta cu partenerii săi regionali şi cu ONU.

SUA au respins până acum cererea Haiti de a trimite trupe, iar ONU ar avea nevoie de o autorizaţie din partea Consiliului de Securitate pentru a trimite forţe armate. John Kirby a declarat: “O analizăm aşa cum am face orice altă cerere de asistenţă la Pentagon. Face obiectul unei analize”.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

4 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

4 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

4 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

4 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More