Update articol:

SUA: Preşedintele Joe Biden speră să se poată întâlni cu omologul rus Vladimir Putin în luna iunie

Joe Biden Sursa foto: Facebook

Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi că speră să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin în timpul turneului pe care îl va efectua în Europa în luna iunie, informează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

“Sper că da şi cred în asta”, a răspuns Joe Biden, întrebat despre un posibil tete-a-tete cu liderul rus.

“Lucrăm la asta”, a adăugat preşedintele american, fără a face alte precizări.

Preşedintele SUA urmează să întreprindă prima sa călătorie în străinătate la jumătatea lunii iunie, în Marea Britanie şi Belgia, pentru summit-urile G7 şi NATO, precum şi pentru întrevederi cu lideri ai Uniunii Europene.

La mijlocul lunii aprilie, preşedintele SUA i-a propus o întâlnire omologului rus Vladimir Putin pe fondul unor tensiuni puternice între cele două puteri rivale.

Deşi Moscova s-a arătat interesată de această ofertă, ea a fost afectată de sancţiuni şi contra-sancţiuni pe care SUA şi Rusia şi le-au impus reciproc.

La sfârşitul lunii aprilie însă, Kremlinul a asigurat că sunt în curs de examinare “date concrete”.

Relaţiile dintre Moscova şi Washington sunt la cel mai scăzut nivel şi există multiple subiecte asupra cărora cele două puteri au puncte de vedere diferite.

Astfel, există dezacorduri în privinţa Ucrainei, acuzaţii de spionaj, de imixtiune în alegeri şi atacuri cibernetice, precum şi tensiuni legate de soarta opozantului rus Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - 2025

PROMATERIS S.A. (PPL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru semestrul II 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2025

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2025

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (30/01/2026)

Convocare AGOA din data de 09/10.03.2026