Update articol:

SUA “resping categoric” decizia CPI care îi vizează pe Benjamin Netanyahu şi Yoav Gallant

SUA sursa Pixabay
“Statele Unite resping în mod categoric decizia Curţii (Penale Internaţionale, CPI) de a emite mandate de arestare împotriva unor înalţi responsabili israelieni”, a reacţionat joi un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, citat de AFP, potrivit Agerpres.

“Rămânem profund preocupaţi de graba procurorului de a cere mandate de arestare şi de erorile tulburătoare în procesul care a dus la această decizie”, a adăugat purtătorul de cuvânt într-o reacţie trimisă AFP, în care a reiterat că, potrivit Washingtonului, “CPI nu este competentă juridic în acest caz”.

Acelaşi purtător de cuvânt a dat asigurări că Washingtonul “va discuta despre viitoarele etape cu partenerii (săi), inclusiv cu Israelul”.

CPI a emis joi mandate de arestare care îi vizează pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, pe ministrul apărării Yoav Gallant (demis între timp) şi pe liderul aripii armate a Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii.

Donald Trump nu a reacţionat deocamdată la decizia Curţii de la Haga, însă viitorul său consilier pentru securitate naţională, Mike Waltz, a promis un “răspuns puternic” la “părtinirea antisemită” a CPI, după ce preşedintele ales va depune jurământul pe 20 ianuarie.

În Congres, republicanii au cerut unanim sancţiuni împotriva CPI.

“Curtea Penală Internaţională a acţionat în modul cel mai absurd şi mai iresponsabil cu putinţă. Este timpul ca Senatul american să acţioneze şi să sancţioneze acest organism iresponsabil”, a declarat senatorul Lindsey Graham.

Statele Unite şi Israelul nu sunt membre CPI.

BVB | Știri BVB
BERMAS S.A. (BRM) (18/03/2026)

Completare Raport anual 2025

SINTEZA S.A. (STZ) (18/03/2026)

Modificare calendar financiar 2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (18/03/2026)

Convocare AGOA&AGEA din data de 24/27.04.2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (18/03/2026)

Incetare contract de mandat membru Directorat

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (18/03/2026)

Rezultatele ofertei publice de cumparare