Secretarul american de stat, Marco Rubio, a declarat miercuri, în timpul unei întâlniri cu miniştrii de externe ai celor cinci state din Asia Centrală, că plănuieşte să efectueze vizite în aceste ţări anul viitor, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Preşedinţii Kazahstanului, Kîrgîzstanului, Tadjikistanului, Turkmenistanului şi Uzbekistanului urmează să se întâlnească joi cu preşedintele SUA, Donald Trump, pentru discuţii care probabil vor include şi subiecte legate de mineralele rare şi alte resurse pe care le deţin aceste ţări din Asia Centrală.
“Personal, intenţionez să vizitez anul următor”, a afirmat Marco Rubio la o recepţie organizată la Departamentul de Stat pentru miniştrii de externe ai acestor ţări. “Toate cinci” ţări, a adăugat el.
“Aşadar, ştiu că probabil va fi o călătorie de o săptămână. Deci trebuie să lucrăm la asta şi să o facem să se întâmple împreună”, a apreciat şeful diplomaţiei americane.