Update articol:

SUA şi Rusia acţionează în continuare împreună “paşnic în spaţiu” (NASA)

Sursa foto: twitter.com/KathyLueders Sursa foto: twitter.com/KathyLueders

Staţia Spaţială Internaţională, care funcţionează în special datorită colaborării între SUA şi Rusia, nu este afectată pentru moment de tensiunile extreme între cele două ţări, provocate de invazia rusă în Ucraina, a asigurat luni NASA, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Dar în pofida acestei situaţii, agenţia spaţială americană lucrează la soluţii care să permită menţinerea pe orbită a ISS, fără ajutorul Rusiei, a comunicat NASA.

“Noi operăm paşnic în spaţiu la ora actuală”, a declarat Kathy Lueders, administrator asociat al NASA, într-un moment în care Rusia este din ce în ce mai izolată pe scena internaţională.

“Nu avem niciun indiciu la nivel operaţional că omologii noştri nu sunt angajaţi să continue operaţiunile în curs ale Staţiei Spaţiale Internaţionale”, a subliniat ea, întrebată într-o conferinţă de presă.

Echipele americană şi rusă “îşi vorbesc în continuare”, “lucrează în continuare împreună” şi “operează exact ca acum trei săptămâni”, a spus Kathy Lueders.

Ea a indicat totuşi că NASA continuă să “evalueze situaţia”.

Rusia este indispensabilă pentru buna funcţionare a ISS, căci sistemul său de propulsie – care permite efectuarea unor corecţii ale orbitei – se bazează pe nave ruseşti.

“Ne gândim cum am putea să adăugăm alte capacităţi”, a conchis Kathy Lueders, citând discuţii în curs cu Northrop Grumman şi SpaceX, ale căror vase se îndreaptă deja spre ISS.

“Am studiat dintr-o perspectivă a flexibilităţii operaţionale”, a spus ea. Dar “în prezent, ar fi foarte dificil pentru noi să operăm singuri” şi această eventualitate ar marca “o zi tristă”, a mai subliniat Lueders.

Săptămâna trecută, într-o serie de mesaje prin Twitter incendiare, directorul Agenţiei spaţiale ruse, Dmitri Rogozin, acuzase Washingtonul că vrea “să distrugă” cooperarea privind ISS.

Fără Rusia, “cine va salva ISS de o cădere de pe orbită necontrolată şi o prăbuşire asupra SUA sau a Europei?”, întrebase el ameninţător.

Patronul SpaceX, Elon Musk, răspunsese acestui mesaj publicând o imagine care arăta pur şi simplu logo-ul companiei sale.

Moscova fiind sub incidenţa unor sancţiuni europene, Agenţia spaţială rusă Roscosmos a anunţat în acest weekend că ripostează suspendându-şi lansările de la baza spaţială din Kourou, în Guyana franceză.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025