* Am impresia că la Complexul Energetic Oltenia se folosește această tranziție energetică europeană ca să se acopere o ineficiență administrativă.

*Minerii trebuie respectați și tratați corect, trebuie să li se ofere alternative, nu trebuie să fie considerați asistaţi, pentru că pot să lucreze și vor să lucreze.

*Sectorul energetic are la dispoziție fonduri între 12 și 15 miliarde de euro.

* Este ceasul al 12-lea şi trebuie să ne trezim. Dacă nu vom face acest lucru, următorii 10-15 ani în energie sunt compromişi.

Producţia pe cărbune va dispărea nu ca urmare a obiectivelor europene sau mondiale în privința tranziţiei energetice, ci din cauza modului cum sunt administrate complexele energetice, a declarat Răzvan NICOLESCU, Partener Deloitte România, la BLACK SEA ONLINE FORUM – Importanța geostrategică și economică a Mării Negre în actualul context european.

Răzvan Nicolescu a explicat: “La modul cum sunt administrate complexele energetice pe cărbuni, consider că producția pe cărbune va dispărea cu mult înainte de producția de gaz natural din Marea Neagră. Din păcate, o să dispară nu ca o consecință a declaraţiilor făcute de vicepreședintele Comisiei Europene sau ca urmare a obiectivelor europene sau mondiale în privința tranziţiei energetice, ci din cauza modului cum sunt administrate complexele energetice.

La Complexul Energetic Hunedoara lucrurile sunt clare. Nu mai este o cale de salvare la ce este acolo și trebuie să li se spună oamenilor acest lucru. Am foarte mare respect pentru pentru mineri  și pentru oamenii care lucrează acolo –  sunt condiții grele, sunt muncitori care merită apreciaţi – unii şi-au pierdut colegi încercând să ne ofere nouă energia de care avem nevoie pentru confortul nostru zilnic.

Ei trebuie respectați și tratați corect, trebuie să li se ofere alternative, nu trebuie să fie considerați asistaţi, pentru că sunt oameni în plină putere, pot să lucreze și vor să lucreze.

Răzvan Nicolescu: Minerii din Valea Jiului ar trebui să fie mai bine plătiţi şi să extragă uraniu şi grafit

În schimb, la Complexul Energetic Oltenia mă îngrijorează că au crescut foarte mult costurile de producție în ultimii ani și nu mă refer aici la creșterea costurilor cu CO2. Dîndu-le la o parte pe acestea, am observat că au crescut costurile de producție foarte mult în ultimii trei-patru ani. Şi aș vrea să înțeleg de ce. Aș fi foarte curios să vedem de ce au crescut atât de mult şi aș vrea foarte mult ca cei responsabili să prezinte o statistică referitoare la creșterea costurilor pentru că trebuie să înțelegem care este cauza. Or fi făcut investiții mari și sunt costurile cu amortizarea? Eu nu știu de asemenea investiții. Or fi crescut costurile salariale? Trebuie să ştim ce se întâmplă acolo.

Dacă instalaţia de captare şi stocare a carbonului  se dovedește viabilă din punct de vedere economic și prietenoasă cu mediul înconjurător – atunci lignitul ca şi gazul natural pot să fie aproape compatibile cu obiectivele climatice. Dar până la aceste instalaţii de captare şi stocare a carbonului trebuie să înţelegem ce se  întâmplă la Complexul Energetic Oltenia, pentru că am impresia că se folosește această tranziție energetică europeană ca să se acopere o ineficiență administrativă.

Teama mea este ca -Doamne ferește!-  să fim în situația în care dispare producția de la Rovinari şi nu avem cu ce s-o înlocuim. Pentru că într-o iarnă rece chiar avem nevoie de acele complexele energetice – aceasta este situaţia în prezent, nu avem altă soluţie: ori le punem în funcțiune, ori reducem consumul făcând întreruperi.

Tranziţia energetică, din punctul meu de vedere, reprezintă o foarte mare oportunitate, dar și un foarte mare risc în același timp. Am calculat cu colegii mei de la Deloitte – dacă obiectivele europene în privinţa gazelor care produc efect de seră sunt atinse până în 2050, în Uniunea Europeană se va investi peste 7,5 trilioane de euro, de acum până în 2050. Dacă împărțim la numărul de ani o să constatăm că vorbim de niște sub enorme. Eu sunt curios să știu cum vor beneficia actorii economici din România de această imensă oportunitate. Câte baterii produse în România vom vinde în Uniunea Europeană și nu numai? Câte încărcătoare pentru mașini electrice vom produce în România și le vom vinde aici şi în alte ţări din zonă?

Pentru ca acest lucru să se întâmple, sectorul economic trebuie ajutat de către stat. Avem la dispoziție fonduri prin PNRR şi Fondul de Modernizare. Am făcut un calcul și sectorul energetic are la dispoziție între 12 și 15 miliarde de euro. Sunt bani importanți pe care va trebui să îi atragem și care ar putea să genereze o schimbare în bine a sectorului. 12- 15 miliarde de euro nerambursabili înseamnă, de fapt, posibilitatea de a atrage investiții de 25 de miliarde de euro, pentru că presupun că nu vom da acești bani cu co-finanțare sută la sută.

Mă aștept ca la alte proiecte pe care le vom finanța să existe şi o finanţare din surse proprii, care pot fi credite, pot fi bani din  profitul înregistrat în anii anteriori etc.

Cred că acesta ar trebui să fie un criteriu, dacă nu primul criteriu de acordare, adică să avem nişte priorităţi clar definite. Adica unuia care vine cu mai mulţi bani  i-aş da un punctaj mai mare, în ideea de a atrage mai mulţi bani şi de a face mai multe lucruri bune.

Un alt criteriu care mi se pare important de avut în vedere este și cel economico- social. Din păcate, cea mai mare problemă a României astăzi, după scăderea natalităţii, este reprezentată de creșterea decalajelor de dezvoltare între regiunile noastre. Sunt regiuni care se dezvoltă la nivelul UE, dar sunt altele care se dezvoltă mult sub nivelul Uniunii Europene. Dacă cineva vrea să facă un proiect într-o zonă cu probleme economice, de exemplu în Moldova, sudul ţării sau Harghita, zone cu nivel de dezvoltare scăzut, atunci acesta ar trebui să beneficieze de un punctaj bun.

Tranziția energetică este plină de oportunități. Depinde de noi dacă le vom fructifica sau nu. Lumea se mișcă foarte rapid şi avem nevoie de acțiune, de pragmatism, de decizie, pentru că la acţiune stăm chiar mai prost decât la planificare.

Iar în ceea ce priveşte planificarea vă pot spune că în 2014 am început revizuirea  Strategiei Energetice a României, iar acum, în 2021, după șapte ani, s- au cheltuit aproape 500.000 de euro de la bugetul de stat  și nu avem o Strategie Energetică a României adoptată oficial. Aceasta este realitatea de la care plecăm.

Este ceasul al 12-lea şi trebuie să ne trezim. Dacă nu vom face acest lucru, următorii 10-15 ani în energie sunt compromişi. În prezent, aşa cum suntem noi, suntem ţara cel mai bine din punct de vedere energetic şi al tranziţiei energetice din centrul şi estul Europei, ţara cu cele mai bune perspective. Acest lucru nu ni se datorează, ci  părinților și bunicilor noștri care au făcut lucruri inteligente în anii 60- 80″.