Șoferul care a rănit sâmbătă, în Los Angeles (statul american California), circa 30 de oameni după ce a intrat cu autovehiculul său în mulțime, a acționat cu intenție, după o încăierare într-un club de noapte, au relatat surse din poliția locală, informează EFE, potrivit Agerpres.
Presupusul atacator, identificat ca fiind un bărbat de origine hispanică, s-ar fi certat cu mai multe persoane în interiorul popularului club de noapte Vermont Hollywood, după care a părăsit locul și ‘a decis, din cine știe ce motiv, să calce oameni care se aflau pe trotuar’, a declarat sergentul Horacio Aguirre, din cadrul Departamentului de Poliție din Los Angeles, pentru The Washington Post.
Aflat la volanul unui Nissan Versa, suspectul a lovit oameni care așteptau să intre în club în jurul orei 2:00, ora locală (9:00 GMT), un punct unde se vindeau tacos și un ghișeu pentru achitarea taxei de parcare aflat în apropiere.
Șoferul a fost înconjurat de mulțimea de oameni care l-au scos din vehicul și au început să-l lovească, iar unul dintre cei prezenți l-a împușcat, a adăugat Aguirre, agent în cadrul Diviziei Centrale de Trafic din Los Angeles.
După sosirea ofițerilor de poliție și a pompierilor, presupusul atacator a fost dus la spital, unde este tratat.
Majoritatea celor răniți în accident erau femei care așteptau la coadă în fața localului, a declarat căpitanul Adam VanGerpen de la Departamentul de Pompieri din Los Angeles, care a mobilizat aproximativ 124 de angajați pentru a trata victimele.
Primărița orașului Los Angeles, democrata Karen Bass, a numit incidentul o ‘tragedie sfâșietoare’ și a dat asigurări că ‘va fi efectuată o anchetă amănunțită a celor întâmplate’.
‘Vreau să mulțumesc celor peste 100 de agenți de la Departamentul de Pompieri din Los Angeles (LAFD) și de la Departamentul de Poliție din Los Angeles (LAPD) care au intervenit la fața locului pentru a ajuta la salvarea de vieți’, a scris ea, într-o postare pe platforma X.
Potrivit AFP, suspectul are 29 de ani, se numește Fernando Ramirez, și a fost arestat și inculpat sâmbătă pentru agresiune cu o armă potențial mortală, a declarat Rosario Cervantes, purtătoare de cuvânt a Departamentului de Poliție din Los Angeles (LAPD).