Update articol:

SUA: Trump anunţă ‘anularea’ discuţiilor cu China din cauza răspunsului la coronavirus

trump, sua Sursa foto: Facebook

Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a anunţat marţi că “a anulat” discuţiile comerciale cu China din cauza răspunsului la coronavirus, la câteva zile după ce o revizuire programată a “Fazei 1” iniţiale a acordului comercial a fost amânată, informează miercuri dpa, potrivit Agerpres.

“Nu vreau să discut cu ei acum. Pentru ce au făcut acestei ţări şi lumii nu vreau să vorbesc cu China chiar acum”, a declarat Trump reporterilor în timp ce se deplasa în Arizona. “Ar fi trebuit să-l oprească, aşa ar fi corect – am anulat discuţiile cu China”, a adăugat el.

Declaraţia lui Trump intervine la o zi după ce preşedintele a lăudat achiziţionarea de bunuri agricole de către China şi consilierul în probleme comerciale al preşedintelui Peter Navarro a spus că Faza 1 a acordului este “pe drumul cel bun.”

Relaţiile dintre Washington şi Beijing au devenit tensionate de când Trump a ajuns la putere, iniţial în mare măsură asupra comerţului şi unor dispute legate de proprietatea intelectuală, continuând apoi pe măsură ce pandemia de coronavirus s-a agravat.

Cele două ţări au ajuns la un acord de Fază 1 în ianuarie, care cere Chinei să cumpere cantităţi mari de produse agricole din SUA şi alte bunuri. Cu toate acestea, se pare că Beijingul este în imposibilitatea de a satisface cererile din cauza pandemiei.

Vorbind la postul de televiziune american CNBC luni, Navarro, consilierul în probleme comerciale la Casa Albă, a lăudat achiziţiile de exporturi americane de către China, dar a acuzat conducerea chineză că lucrează cu democraţii în încercarea de a-l înlătura pe Trump.

Tensiunile dintre cele două ţări s-au intensificat de asemenea asupra autonomiei Hong Kongului, tratamentului Beijingului vizând minorităţile etnice, expansiunii militare chineze în Marea Chinei de Sud, precum şi sancţionării de către Statele Unite a companiilor de tehnologie chineze şi cererii de a bloca Huawei de pe pieţele 5G.

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - S1 2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Amendament - raport conf. art. 108 din Legea 24/2017 (R)

PROMATERIS S.A. (PPL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru S1 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) - EFSA-TEL

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (31/07/2025)

Majorare capital social certificat inregistrare ASF