Update articol:

SUA: Trump susţine discursul privind Starea Uniunii într-un moment tensionat atât pe plan intern, cât şi extern

SUA: Trump susţine discursul privind Starea Uniunii într-un moment tensionat atât pe plan intern, cât şi extern
 - poza 1 Sursa foto: whitehouse.gov

Preşedintele SUA, Donald Trump, va susţine marţi seară în Congres tradiţionalul discurs privind Starea Uniunii într-un moment tensionat pentru preşedinţia sa, în care nivelul său de aprobare este în scădere, neliniştea creşte cu privire la Iran, americanii au de luptat cu costul vieţii, iar alegerile intermediare din noiembrie se apropie, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Discursul televizat în prime-time, programat să înceapă la ora locală 21:00 (miercuri, ora 02:00 GMT, 4:00, ora României) în faţa Congresului, al doilea discurs în cele 13 luni de la revenirea sa la Casa Albă, îi oferă lui Trump o şansă de a-i convinge pe alegători să-i menţină pe republicani la putere la scrutinul din noiembrie, dar are loc într-un moment în care preşedintele se confruntă cu puternice turbulenţe politice atât în ţară, cât şi în străinătate.

Trump îşi susţine tradiţionala alocuţiune după câteva zile agitate pentru administraţia sa, în care au venit să complice situaţia o decizie a Curţii Supreme ce invalidează regimul său tarifar global, precum şi noi date care arată că economia a încetinit mai mult decât era de aşteptat, în timp ce inflaţia a accelerat.

Departamentul pentru Securitate Internă este cvasi-blocat din cauza unei dispute dintre republicanii şi democraţii din Congres cu privire la tacticile agresive ale administraţiei în privinţa imigraţiei, după ce doi cetăţeni americani au fost împuşcaţi mortal de forţe de ordine la Minneapolis. În acelaşi timp, Trump încearcă să închidă capitolul scandalului creat în jurul publicării de către guvern a dosarelor legate de infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein.

În fine, liderul de la Casa Albă, care râvneşte în mod deschis la Premiul Nobel pentru Pace şi şi-a înfiinţat propriul “Consiliu pentru Pace”, pare să se apropie de un conflict militar cu Iranul din cauza programului nuclear al acestuia, deplasând nave de război în Orientul Mijlociu şi dezvoltând planuri ce ar putea include o schimbare de guvern, potrivit unor oficiali americani.

Pledoarie publică împotriva Iranului?

Discursul de marţi i-ar putea oferi lui Trump şansa de a lansa pentru prima dată o pledoarie publică în favoarea intervenţiei militare în Iran.

Doi oficiali ai Casei Albe, vorbind sub protecţia anonimatului, au indicat că Trump va vorbi despre planurile sale pentru Iran, dar nu au oferit detalii.

De asemenea, au spus ei, şeful statului se va lăuda cu realizările sale în materie de intermediere de acorduri de pace.

Trump va vorbi la împlinirea a patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina, ceea ce vine să amintească faptul că încă nu a “rezolvat” războiul căruia a spus odată că îi poate pune capăt “în 24 de ore”, aminteşte Reuters.

Este de aşteptat ca preşedintele să abordeze în discursul său şi decizia Curţii Supreme privind tarifele, argumentând că instanţa a greşit şi evidenţiind alternativele legale pe care le poate folosi pentru a reinstitui majoritatea taxelor. Trump a reacţionat cu furie la decizia de săptămâna trecută, luând în vizor mai mulţi judecători cu atacuri personale; o repetare a acestui răspuns marţi ar putea duce la apariţia de momente stânjenitoare, în condiţiile în care cel puţin unii dintre cei nouă judecători ai Curţii Supreme ar urma să asiste la discurs.

Consilieri de la Casa Albă şi consilieri de campanie republicani l-au îndemnat pe Trump, având în vedere problematicele alegeri “midterm” din noiembrie, să se concentreze asupra preocupărilor economice ale americanilor. La alegerile din 2024, victoria lui Trump s-a bazat în mare parte pe promisiunile sale de a reduce costul vieţii, dar sondajele de opinie arată că alegătorii nu sunt convinşi de eforturile sale în acest sens de până acum.

Trump s-a străduit să menţină de atunci acest mesaj, ocolind în discursurile publice economia în favoarea lungii sale liste de nemulţumiri, în timp ce alteori susţine că a rezolvat deja problema.

Unul dintre oficialii de la Casa Albă a afirmat că Trump va “reclama victoria în planul economiei”, un mesaj pe care legislatorii republicani care candidează pentru a fi realeşi probabil nu îl vor primi tocmai cu braţele deschise. Preşedintele va argumenta că a moştenit o economie în stare precară de la predecesorul său democrat Joe Biden şi că democraţii au exagerat preocupările legate de preţuri, au spus ambii oficiali.

Potrivit acestora, Trump va scoate în evidenţă câştigurile de pe piaţa bursieră, investiţiile din sectorul privat şi legislaţia sa privind scăderea impozitelor ca dovezi ale faptului că a ajutat economia. Preşedintele îşi va lăuda de asemenea politica dură privind frontierele SUA şi campania de deportări, în ciuda sondajelor care arată că majoritatea americanilor cred că administraţia sa a mers prea departe în arestarea imigranţilor fără acte.

“Aceasta este singura oportunitate pe care o are preşedintele în care întreaga lume urmăreşte ce are de spus şi este oportunitatea lui de a rezuma tot ce a făcut şi de a nu ieşi din scenariu”, a explicat Amanda Makki, strateg republican şi fostă candidată la Congres în Florida.

Trump, cunoscut pentru înclinaţia sa spre improvizaţie, a atenţionat luni că discursul său va fi unul lung, de circa două ore. Discursul său de 100 de minute din martie anul trecut – tehnic vorbind, nu un discurs privind Starea Uniunii, dar altfel unul similar – a fost cel mai lung discurs prezidenţial adresat Congresului din istoria modernă. Oficialii Casei Albe au precizat că ediţia din acest an a fost concepută astfel încât să fie loc pentru momente spontane.

Unii democraţi au ales să stea deoparte

Anul trecut, unii democraţi au întrerupt discursul lui Trump cu huiduieli, înainte de a pleca din public în semn de protest. De data aceasta, peste 20 de democraţi din Camera Reprezentanţilor şi Senat intenţionează să renunţe complet la discurs în favoarea unui miting în aer liber pe National Mall.

Unul dintre aceşti democraţi, senatorul Jeff Merkley din Oregon, a declarat luni presei că mitingul va oferi o “descriere mai sinceră” a prestaţiei lui Trump decât discursul “propagandistic” al acestuia.

Guvernatoarea din Virginia, Abby Spanberger, a cărei victorie decisivă din noiembrie anul trecut a fost văzută ca un semnal de avertizare pentru republicani în perspectiva alegerilor de la mijlocul mandatului, va oferi răspunsul oficial democrat la discursul prezidenţial.

La rândul său, senatorul democrat american Alex Padilla din California – care a fost trântit la pământ şi încătuşat anul trecut după ce a încercat să-i pună o întrebare secretarei securităţii interne, Kristi Noem, la o conferinţă de presă – va oferi o replică în limba spaniolă.

Tema oficială a discursului privind Starea Uniunii este “America la 250 de ani: Puternică, Prosperă şi Respectată” – o referire la cea de-a 250-a aniversare a fondării Statelor Unite, a consemnat luni The Wall Street Journal, citând oficiali de la Casa Albă.

BVB | Știri BVB