Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAntony Blinken/ Sursa foto: Twitter
Secretarul de stat Antony Blinken a declarat miercuri că Statele Unite vor reveni în acordul nuclear internaţional cu Iranul numai după ce Teheranul îşi va fi reluat angajamentele la care a renunţat, informează AFP, potrivit Agerpres.
Preşedintele Joe Biden ‘a arătat foarte clar că, dacă Iranul îşi îndeplineşte din nou angajamentele’ din acordul semnat în 2015, ‘Statele Unite vor proceda la fel’, a declarat Blinken la Washington în prima sa conferinţă de presă în calitate de şef al diplomaţiei americane.
‘Iranul a încetat să îşi onoreze angajamentele pe mai multe fronturi. Va dura ceva timp dacă va lua această decizie de a reveni pe drumul cel bun şi, de asemenea, va dura până când vom putea evalua dacă îşi îndeplineşte obligaţiile. Suntem departe de aşa ceva, mai mult de atât nu se poate spune’, a afirmat Blinken.
Pe de altă parte, Iranul cere Washingtonului să facă primul pas şi să ridice sancţiunile impuse înainte de orice alt demers al său, ceea ce sugerează perspectiva unor negocieri dificile.
Acordul menit să împiedice Iranul să se doteze cu bomba atomică a fost încheiat în 2015 de marile puteri, inclusiv de SUA, conduse pe atunci de democratul Barack Obama, şi aprobat ulterior de ONU.
În 2018, fostul preşedinte republican Donald Trump a retras SUA din acest acord, considerându-l insuficient dar şi pentru a stopa ‘activităţile destabilizatoare’ ale Iranului în Orientul Mijlociu. În acest proces, el a restabilit şi apoi a înăsprit toate sancţiunile SUA împotriva Iranului, care la rândul său a început să renunţe treptat la respectarea limitelor impuse programului său nuclear.
Actualul preşedinte american, Joe Biden, care în 2015 deţinea funcţia de vicepreşedinte, a promis să reia dialogul şi să readucă SUA în acord, susţinând că împiedicarea Iranului de a obţine arme nucleare constitue prioritatea numărul unu.
‘Apoi îl vom folosi ca punct de plecare pentru a construi, împreună cu aliaţii şi partenerii noştri, ceea ce noi dorim a fi un acord mai durabil şi mai puternic, pentru a trata alte câteva aspecte care sunt foarte problematice în relaţia cu Iranul’, a mai declarat Antony Blinken.
“Dar suntem departe” de acel moment, a insistat şeful diplomaţiei americane.
Dusan Bajatovic a subliniat că, pentru a elimina complet NIS de pe lista sancțiunilor SUA,…
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţă că instituţia pe care o conduce va investiga situaţiile…
Ministerul Energiei împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Consiliul Concurenţei…
Restructurarea Ministerului Energiei se va finaliza în două săptămâni, dar instituția trebuie aliniată din punct…
România va dispune, până la sfârșitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…
Cele două mari piețe și blocuri comerciale de pe malurile Atlanticului au negociat timp de…
This website uses cookies.
Read More