Energie

Szijjártó: “Ungaria şi-ar diversifica bucuroasă resursele de energie, dacă ar exista posibilitatea”

Oficialul ungar: “Exxon-Mobil şi OMV nu pot lua decizia investiţională finală în Marea Neagră din cauza reglementărilor româneşti din domeniu”

Péter Szijjártó: Siguranţa aprovizionării cu energie este, în continuare, “o chestiune extrem de critică”, în special pentru că nu se derulează, nici pe departe, într-un ritm liniştitor acele investiţii care ar ajuta diversificarea 

 

Ungaria şi-ar diversifica bucuroasă resursele de energie, premisa este realizarea infrastructurii necesare şi luarea deciziilor privind investiţiile necesare, dar acestea depind de partenerii internaţionali, a declarat, ieri, Péter Szijjártó la Forumul de afaceri la nivel înalt UE-SUA în domeniul energiei, potrivit MTI. 

Ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior a precizat că Ungaria îşi asigură în proporţie de 100 la sută necesarul de gaze naturale din import rusesc şi nu o face din “simplă voie bună”, ci pentru că actualmente infrastructura permite doar acest lucru.

Potrivit oficialului ungar, în Europa Centrală siguranţa aprovizionării cu energie este, în continuare, “o chestiune extrem de critică”, în special pentru că nu se derulează, nici pe departe, într-un ritm liniştitor acele investiţii care ar ajuta diversificarea. “Depinde de prietenii şi aliaţii noştri care ne somează în permanenţă la diversificare să putem, în oarecare măsură, să devenim mai puţin dependenţi de actuala şi singura noastră sursă de achiziţionare”, a menţionat Szijjártó.

Astfel el a arătat că depinde de concernul americano-austriac creat de Exxon-Mobil şi OMV, respectiv de România, demararea exploatării zăcămintelor din platforma Neptun a Mării Negre. Concernul nu poate lua decizia investiţională finală din cauza
reglementărilor româneşti din domeniu, potrivit MTI.

În aceeaşi situaţie se află şi terminalul plănuit în Croaţia, potrivit pentru a recepţiona gazul lichefiat (LNG) american – a arătat ministrul ungar. Aici Ungaria ar dori să cumpere 25 la sută din acţiuni, dar oferta nu a fost comentată încă în mod
corespunzător de Zagreb, a spus şeful diplomaţiei ungare, afirmând: Se pare că achiziţionarea dreptului de proprietare şi chestiunea contractării capacităţii de transport sunt tratate la pachet, dar această direcţie nu este, momentan, în interesul Ungariei.

Ministrul a adăugat că guvernul doreşte să-şi asigure şi posibilitatea de a cumpăra, pe termen mediu, gaze naturale transportate prin TurkStream. Acesta a semnalat că până în 2021 va fi finalizată legătura dintre Polonia şi Slovacia, astfel că va fi
creată, fizic, posibilitatea de a se ajunge la terminalele LNG prin conducta poloneză.

“Am întreprins toţi paşii necesari pentru ca aprovizionarea cu gaz, pe termen mediu şi lung, a Ungariei să fie asigurată. Trebuie să luăm în calcul toate scenariile”, a semnalat ministrul. La final a punctat că în baza acordului semnat cu Gazprom Ungaria poate achiziţiona deja anul acesta necesarul de gaze pentru tot anul
viitor, iar procesul de stocare a fost deja demarat.

În cadrul conferinţei, Péter Szijjártó a purtat discuţii bilaterale, potrivit MTI, cu comisarul european responsabil pentru energie, Miguel Arias Canete, cu secretarul american al energiei Rick Perry, cu miniştrii de resort lituanieni şi portughezi, precum şi cu unul din directorii concernului american Exxon-Mobil.

Articole recente

Întâlnire Trump-Zelenski la Washington/ China speră într-un acord “acceptabil pentru toate părţile”

China a declarat luni că speră într-un acord "acceptabil pentru toate părţile" în privinţa Ucrainei,…

34 de minute ago

InfoCons a devenit membru observator în cadrul Adunărilor Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (WIPO)

România este pentru prima oară reprezentată în Forul Global de Proprietate Intelectuală – WIPO prin…

52 de minute ago

Ucraina este în pericol dacă Rusia cucereşte întregul Donbas (expert german)

Politologul german Carlo Masala a avertizat duminică asupra unor consecinţe devastatoare pentru Ucraina dacă Rusia…

o oră ago

Amnesty International consideră că Israelul desfăşoară o “campanie deliberată de înfometare” în Fâşia Gaza

Israelul desfăşoară o "campanie deliberată de înfometare" în Fâşia Gaza, a declarat Amnesty International într-un…

2 ore ago

Ministrul Finanţelor: Nu dorim să complicăm viaţa antreprenorilor, ci dimpotrivă, să creăm un scut pentru business-ul corect

Corecţiile care vor fi aduse prin al doilea pachet de măsuri sunt necesare pentru a…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More