Macroeconomie

T2 2024 – Venitul bănesc mediu, peste 3.000 de lei lunar

de Dan Pălăngean                       

Datele publicate de INS pentru T2 2024 arată că venitul mediu al unui român a fost de 3.274 lei lunar. Suma a ajuns la 8.210 lei pe gospodărie, mai mare cu 18,8% decât în urmă cu un an și cu 2% față de trimestrul anterior. Veniturile bănești pe o persoană s-au ridicat la 3.046 lei iar cele în natură au fost echivalate cu 229 de lei.

Inversare importantă de tendință, după 2,65 persoane/familie în 2016, 2,57 persoane/familie în 2020 și doar 2,49 persoane pe familie T2 2023, s-a revenit la 2,51 persoane pe familie în T2 2024. Ceea ce explică de ce procentajele de creștere a veniturilor anunțate oficial sunt ceva mai mici pe persoană decât pe familie. Evoluția în termeni reali (ajustarea cu inflația medie lunară de 5,32% pe T2 2024) arată o creștere foarte pronunțată a puterii de cumpărare pe persoană (+12,2%).

Edificatoare pentru evoluția ritmului de creştere a veniturilor consemnat în ultimii șapte ani, este comparaţia între avansul venitului pe persoană, care s-a majorat cu 159% din 2017 încoace (în termeni nominali) şi creşterea nominală a PIB (+106% conform datelor oficiale disponibile curent), de %. Ar rezulta o îmbunătățire de aproape 31%, adică aproape 4% în medie pe an.

Pondere în creștere la salarii și în scădere la protecția socială 

De reținut, salariile au reintrat pe creștere ca pondere în veniturile totale, de la 66,6% în T2 2023 la 67,8% în T2 2024, valoare identică cu cea din T2 2020 și a doua cea mai mare din ultimii șapte ani. În schimb, oarecum suprinzător, s-a redus importanța relativă a veniturilor din prestații sociale (-1,8 pp), până la nivelul din T2 2020, adică cea mai mică valoare din ultimii cinci ani.

Partea care revine veniturilor în natură, a rămas stabilă la 7%, peste nivelurile din aceeași perioadă a anilor 2021 și 2022 dar sub valorile atinse în deceniul trecut. De remarcat și faptul că veniturile din activități independente s-au păstrat peste pragul de 2%, după scăderea semnificativă din anii 2020 – 2021, cauzată de criza pandemică.

Alocările pe cheltuieli, reduse cu alimentele și locuirea

Pe partea de cheltuieli, odată cu anumite survenite la produsele alimentare, ponderea a scăzut înapoi la nivelul din urmă cu doi ani (35,1% și -2,1 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut), al doilea cel mai scăzut nivel din ultimii șapte ani. După adoptarea și păstrarea măsurilor de limitare a costurilor cu facturile casnice, ponderea cheltuielilor cu locuința și utilitățile a scăzut din nou (-1,3 pp, după -1,4 pp anterior), ajungând la doar 12,8%.

Bugetul pentru băuturi alcoolice și tutun și-a păstrat ponderea la 7,5% și a trecut sub partea care revine pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, (7,9%). Totodată, au crescut semnificativ cheltuielile relative cu transportul (+1 pp, până la 7,2%), mobilierul și dotarea locuinței (+0,6 pp, 6,8%) și sănătatea (+0,4 pp, până la +6,2%).

De remarcat revenirea sectorului HoReCa (2,5%, +0,7 pp și cel mai înalt nivel din ultimii șapte ani), precum, păstrarea trendului de creștere în materie de recreere și cultură (tot 2,5%, +0,2pp și tot cel mai înalt nivel din ultimii șapte ani) și micul avans pe segmentul de educație (de la 0,5% la 0,6%). Sumele alocate pentru comunicații au scăzut din nou, până la cea mai mică pondere din ultimii șapte ani (4,1%, în scădere continuă după maximul istoric de 6,8%, atins în pandemie).

Articole recente

Euronext continuă demersurile pentru achiziţionarea Bursei din Atena

Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…

o oră ago

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

2 ore ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

2 ore ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

2 ore ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

2 ore ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More