Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAproape o treime dintre italieni cred că țara lor va fi implicată direct într-un război în următorii cinci ani, dar…
Franța și Italia nu vor lua parte la noua inițiativă condusă de NATO pentru finanțarea livrării de arme americane Ucrainei,…
Şefa guvernului italian Giorgia Meloni "primeşte cu satisfacţie" rezultatul negocierilor dintre Statele Unite şi Ucraina, care au dus la o…
Prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, şi prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, aflată într-o vizită în Arabia Saudită, au semnat duminică…
Premierul italian Giorgia Meloni şi-a anunţat duminică demisia anticipată din funcţia de preşedinte al grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)…
Italia este în negocieri cu câteva companii, inclusiv grupurile energetice Westinghouse (SUA) şi EDF (Franţa) ca potenţiali parteneri pentru o…
Discuţiile dintre Guvernul Italiei şi grupul chinez Dongfeng Motor privind construirea unei fabrici locale sunt în stadiu avansat, au declarat…
Activişti pentru drepturile animalelor au reuşit să obţină în instanţă oprirea aplicării unui ordin emis de preşedintele provinciei italiene Trento…
Guvernul italian analizează posibilitatea de a prelua, prin decret, o parte din fostele mărci de automobile deţinute de grupul Stellantis,…
Franţa şi Italia sunt printre statele-membre UE care vor fi incluse în măsurile Uniunii de limitare a deficitelor, au declarat…
Şapte din 10 tineri din Italia nu sunt interesaţi să voteze la alegerile europene din 6-9 iunie, potrivit unui sondaj…
"Talibanii ecologiști care dezindustrializează Europa - unul din cele mai mari riscuri pentru economie, nu doar în România" "Dacă noi…
Prezența economică italiană în România este una strategică, ramificată și răspândită pe întregul teritoriu al țării. Cele 25.000 de întreprinderi…
Italia și Franța ar trebui să reducă cheltuielile mai repede decât intenționează în prezent să țină datoria sub control, în…
Numărul de persoane care trăiesc în sărăcie în Italia a crescut în 2023, atingând cel mai ridicat nivel din ultimul…
În calitate de Operator Național de Transport și Sistem, Transelectrica este un pilon important al dezvoltării economiei românești și în…
Poliția italiană a declarat joi că a descoperit o fraudă fiscală comisă de 85 de suspecți care implică facturi false…
PNE AG a vândut, la finalul acestui an, proiecte fotovoltaice în România şi Italia cu o capacitate totală de 175,5…
Miliardarul american Elon Musk va asista la sfârşitul acestei săptămâni la Roma la o reuniune politică organizată de partidul de…
Câţiva bancheri de investiţii au abordat Trezoreria Italiei oferindu-se să o ajute la vânzarea participaţiei sale deţinute la Eni SpA,…
Randamentul obligaţiunilor italiene pe termen de 10 ani a atins joi cel mai ridicat nivel din 13 noiembrie 2012, crescând…
Guvernul italian a anunțat că va aduce Austria în fața Curții Europene de Justiție (CEJ) din cauza blocării trecerii Brenner…
Ministerul Apărării a anunţat că o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat duminică,…
Italia intenționează să părăsească Inițiativa Belt and Road a Chinei (BRI) „fără a deteriora” relația sa cu Beijingul, a declarat…
Grevele la nivel naţional din traficul aerian au provocat sâmbătă anularea a aproape 1.000 de zboruri, informează agenţia italiană ANSA…
Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, s-a predat autorităților din Italia, la o secție de poliție de lângă Napoli, relatează…
Net4Media, furnizorul românesc de soluții de tehnologie în domeniul conținutului digital și digital signage pentru pariuri și jocuri de noroc…
Compania aeriană "Aeroitalia" îşi lansează joi operaţiunile de zbor pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - "Aurel Vlaicu", primul zbor fiind…
Autori: Patricia AVRAMESCU – Senior Associate, GNP – Guia Naghi și Partenerii, Otilia VÎLCU – Partener, GNP – Guia Naghi și…
Italia a fost victima unui atac cibernetic de amploare, mii de servere informatice fiind ţinta unui atac global de tip…
Poliţia italiană l-a arestat pe cel mai căutat lider mafiot, Matteo Messina Denaro, relatează luni ANSA, AFP şi Reuters, potrivit…
Peste trei milioane de tineri italieni cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani nu muncesc şi nici nu…
Italienii au ars facturile la gaz și electricitate, în semn de protest față de creșterea costurilor energiei, în timpul demonstrațiilor…
Grupul rus Gazprom a anunţat miercuri că va relua exporturile de gaze naturale spre Italia, după ce a reuşit să…
Compania italiană Eni a anunţat că în acest weekend nu va primi gazele comandate grupului rus Gazprom şi că situaţia…
Randamentele cerute de investitori pentru obligaţiunile guvernamentale pe zece ani emise de mai multe state din zona euro au crescut…
Guvernul de la Roma, aflat la sfârşit de mandat, şi grupul american Intel Corp au ales oraşul Vigasio din nord-estul…
Preşedintele italian Sergio Mattarella a anunţat joi dizolvarea celor două camere parlamentare, Senatul şi Camera Deputaţilor, ceea ce va declanşa…
Trei partide aparţinând coaliţiei guvernamentale conduse de Mario Draghi au anunţat că nu vor participa la votul de încredere cerut…
Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a respins în această seară demisia premierului Mario Draghi și i-a cerut acestuia să se adreseze parlamentului…
This website uses cookies.
Read More