Categories: Fără categorie

Tánczos: Pentru noul apel al programului “Casa Verde Fotovoltaice” trebuie să găsim o procedură mult mai simplă şi mult mai puţin birocratică

Ghidul pentru noul apel al programului “Casa Verde Fotovoltaice” va fi disponibil, în consultare publică, până la finalul lunii, a anunţat, la FOREN, Barna Tánczos, ministrul Mediului.

Ministrul speră ca noul ghid să fie unul mult mai simplu, mult mai fluid și mult mai puțin birocratic decât precedentul, potrivit declarației din cadrul unei conferinței de presă din cadrul Forumului Regional al Energiei pentru Europa Centrală și de Est FOREN.

Barna Tánczos a fost întrebat care este stadiul programul “Casa Verde Fotovoltaice”, când se vor deconta dosarele depuse și când va debuta ediția din acest an. Acesta a precizat: “Dacă ar fi trebuit să plătesc eu sau să evaluez eu, ar fi fost gata de mult. Dacă m-aș fi ocupat eu, personal. Din păcate, AFM este o instituție extrem, extrem de greoaie. O instituție care abia săptămâna trecută a început să evalueze cele 45.000 de dosare depuse.

În paralel, cu siguranță va trebui să pornim și noul apel pentru că nu putem să ținem sute de mii de cetățeni captivi în incapacitatea administrativă a AFM. Avem un calendar, dar va trebui să-l întrebați pe domnul președinte al AFM să vă spună exact care este evaluarea dânsului și în câte săptămâni, luni, va termina evaluarea celor 45.000 de dosare.

Un lucru este cert. Pentru noul apel trebuie să găsim o soluție fără proceduri birocratice, o procedură care să fluidizeze atât depunerea cât și evaluarea și să mergem pe o procedură mult, mult mai simplă.
La sfârșitul lunii, în principiu, o să fie deja în consultare publică ghidul pentru noul apel și sper să fie unul mult mai simplu, mult mai fluit, mult mai puțin birocratic decât precedentul”.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

6 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

6 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

7 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

7 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

7 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More