Politica

Tăriceanu: Sunt discuţii ALDE-PSD-Pro România pentru formarea unei coaliţii la locale şi parlamentare

ALDE, PSD şi Pro România au discuţii pentru formarea unei coaliţii de centru-stânga în vederea participării la următoarele alegeri locale şi parlamentare, a anunţat, vineri, preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

“Sunt în momentul de faţă discuţii între noi, ALDE, PSD şi Pro România pentru formarea unei coaliţii care să participe la următoarele alegeri locale şi parlamentare. (…) Credem că avem o şansă reală la următoarele alegeri mergând într-o coaliţie de centru-stânga”, a afirmat Tăriceanu, la România Tv.

Liderul ALDE a menţionat că o altă temă a discuţiilor dintre cele trei formaţiuni politice vizează depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Orban.

“Mai discutăm şi despre depunerea unei moţiuni de cenzură având în vedere neputinţa şi incompetenţa acestui Guvern. Cei de la PSD au pus problema, după părerea mea foarte corect, că, dacă PNL nu va respecta legea referitoare la majorarea punctului de pensie cu 40%, acesta este un motiv suplimentar de depunere a unei moţiuni de cenzură”, a precizat Tăriceanu, citat de Agerpres.

El a susţinut că următorul Guvern, indiferent de formula sa, monocolor, coaliţie sau de uniune naţională, ar avea o viaţă “foarte scurtă” şi menirea de a organiza alegerile viitoare.

“Cu un Guvern monocolor, cu un Guvern de coaliţie de centru, de stânga, de dreapta, etc, inclusiv un Guvern de uniune naţională. Dar timpul este foarte scurt şi cred că nu ne putem permite să ducem alegerile parlamentare, să ţinem o campanie electorală de şase luni în condiţiile crizei economice care afectează România şi toate economiile mondiale după criza coronavirusului. (…) Formula unui Guvern de uniune naţională nu este o formulă greşită. Totul depinde însă de conjunctură. Având în vedere că alegerile viitoare parlamentare sunt foarte apropiate, cred că alcătuirea unui Guvern de uniune naţională va fi o operaţiune mai complicată. La căderea Guvernului Orban, trebuie să ne gândim imediat la un Guvern care trebuie să aibă drept misiune exclusiv organizarea alegerilor, un Guvern cu viaţă foarte scurtă de două, trei luni şi apoi, în funcţie de rezultatul alegerilor, de rezultatul voinţei populare exprimate prin vot, se pot găsi alte formule”, a explicat Călin Popescu-Tăriceanu.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

11 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

11 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

11 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

11 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

16 ore ago

This website uses cookies.

Read More