Cursele speciale organizate de TAROM pentru repatrierea a peste 300 de cetățeni români din Egipt au fost reprogramate pentru seara de 2 martie, din cauza întârzierilor generate de transportul terestru pe ruta Israel-Egipt și a formalităților de frontieră, a anunțat compania luni dimineața.
‘În aceste condiții riscul de depășire a timpului de serviciu al echipajelor (out-of-duty), cu potențial de blocare a operațiunii curente, dar și a aeronavelor în Egipt este inevitabil. Pe fondul blocajelor la frontiera terestră Israel- Egipt, informații comunicate cu întârziere către TAROM, estimarea timpului de sosire la aeroportul din Cairo al grupurilor de români conduc spre ora 06:00, în cel mai optimist scenariu’, se menționează în comunicat.
Astfel, pentru cei peste 300 de pasageri, formalitățile de acceptare și procesare bagaje vor depăși intervalul minim necesar pentru o decolare în timp util (peste o oră).
‘În aceste condiții, riscul de depășire a timpului de serviciu al echipajelor, cu potențial de blocare a aeronavelor în Egipt și impactarea zborurilor TAROM pe destinațiile curente (echipaje și aeronave indisponibile pentru cursele operate în regim curent) este iminent. Pentru a evita grăbirea deplasării și prezentării pasagerilor la aeroport sub presiune – cu risc de blocaje, erori, întârzieri suplimentare sau apariția unor situații tensionate – precum și impactul asupra operațiunilor programate, s-a decis amânarea repatrierii și preluarea grupurilor mâine seară (luni, n.r.) din Cairo, în condiții operaționale sigure’, notează compania într-un comunicat transmis în noaptea de duminică spre luni.
Reprogramarea zborurilor speciale pentru seara de 2 martie se realizează în coordonare cu autoritățile române, egiptene, Consulatul României la Cairo și organizatorii de grupuri.
Compania va efectua zborurile imediat ce pasagerii pot ajunge la aeroport, toate condițiile operaționale fiind aliniate pentru desfășurarea în siguranță a zborurilor, se mai precizează în comunicat.
Compania Națională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înființată în anul 1954 și își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianței SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul Național al României deține o flotă de 15 aeronave și are în portofoliul său un număr de peste 50 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA).