Update articol:

Secretarul general al ONU cere băncilor de dezvoltare să nu mai finanţeze proiecte în domeniul combustibililor fosili

Antonio Guterres, ONU Sursa foto: un.org

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut luni băncilor de dezvoltare să nu mai susţină proiecte în domeniul combustibililor fosili, crescând presiunea asupra creditorilor susţinuţi de state înaintea unui summit dedicat schimbărilor climatice pe care Franţa îl va găzdui luna viitoare, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Militanţii de mediu cer de ani buni băncilor comerciale cotate la bursă în Europa, Statele Unite şi Asia să nu mai finanţeze construirea de noi centrale electrice pe cărbuni, explorările de petrol sau infrastructurile de gaze naturale.

Băncile de dezvoltare din întreaga lume, a căror sprijin este adesea crucial pentru a stabili dacă astfel de proiecte sunt viabile, se confruntă, de asemenea, cu solicitări de a nu mai încuraja finanţarea industriei combustibililor fosili.

Antonio Guterres a cerut în cadrul unei reuniuni virtuale la care au participat miniştri de finanţe şi decidenţi din domeniul economic din câteva zeci de ţări să se asigure că băncile de dezvoltare elimină treptat investiţiile în domeniul combustibililor fosili, acordă rapid sprijin pentru energia regenerabilă şi susţin proiecte destinate celor mai expuşi la impactul schimbărilor climatice.

“Avem nevoie de viteză, amploare şi conducere decisivă”, a declarat Guterres într-un mesaj video. “Mă bazez pe această coaliţie pentru a face faţă provocării”.

Franţa va găzdui pe 12 noiembrie “Summitul Finanţe în Comun”, prima întâlnire mondială a tuturor băncilor publice de dezvoltare, aşa cum remarcă organizatorii, unde se va discuta despre problematica arzătoare a schimbărilor climatice.

BVBStiri BVB

PROMATERIS S.A. (PPL) (21/10/2020)

Inregistrare membrii Consiliului de Administratie

PRIMARIA ORASULUI SIRET (SRE28) (21/10/2020)

Plata cuponului 23 si rambursare rata principal 22 & calcul rata dobanda pentru cuponul 24

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (21/10/2020)

Decizii ASF nr. 1248 & 1249 din 19.10.2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (20/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN si EFSA