Afaceri

Tarom: Mădălina Mezei nu a reusit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administrație, AGA și nici anumite obligații care îi reveneau potrivit Statului Companiei și Contractului de Mandat

Fostul director general al CN TAROM Mădălina Mezei nu a reusit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administrație, Adunării Generale a Acționarilor și nici anumite obligații care îi reveneau potrivit Statului Companiei și Contractului de Mandat, spun oficialii Tarom, după articolele apărute în mass-media cu privire la revocarea directorului general al CN TAROM. 

Compania transmite în această dimineaţă: “În ședința din data de 15.10.2019, Consiliul de Administrație al CN TAROM a analizat activitatea directorului general și a constatat nerespectarea contractului de mandat de către doamna Mezei Mădălina. Fostul director general al CN TAROM nu a reusit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administrație, Adunării Generale a Acționarilor și nici anumite obligații care îi reveneau potrivit Statului Companiei și Contractului de Mandat.
Fostul director general al TAROM , totodată, a întarziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier, una din componentele esențiale în procesul de redresare al Companiei, prin neimplementarea Memorandumului privind vânzarea în regim buy-back a vechilor aeronave ATR și preluarea prin leasing operațional a unor aeronave noi, tot de tip ATR.
O altă deficiență constatată de către Consiliul de Administrație a reprezentat-o lipsa oricarei informări cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din Companie.
Pe cale de consecintă, Consiliul de Administrație al CN TAROM cu unanimitate de voturi, a hotarât revocarea din funcția de director general a doamnei Mădălina Mezei și desemnarea unui nou director general provizoriu, în persoana domnului Valentin Nicolae Gvinda, care ocupă funcția de Șef Departament ATR din cadrul Companiei”.

Ieri, Mădălina Mezei, a lansat acuzații cu iz politic potrivit cărora a fost demisă pentru că nu ar fi ținut avioanele la sol pentru a nu putea veni parlamentarii la București la votul moțiunii de cenzură. 

Consiliul de Administraţie al companiei TAROM a decis, marţi seara, revocarea din funcţie a directorului general interimar, Daniela Mădălina Mezei. „Am fost revocată în această seară, dar nu ştiu care sunt motivele, trebuie să văd hotărârea Consiliului de Administraţie. M-a informat preşedintele Consiliului de Administraţie. În locul meu va veni Valentin Gvinda, pensionar, comandant de detaşament la ATR”, a declarat Mădălina Mezei.

 

 

 

 

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

7 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

8 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

8 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

8 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

9 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More