Update articol:

Tarom: Mădălina Mezei nu a reusit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administrație, AGA și nici anumite obligații care îi reveneau potrivit Statului Companiei și Contractului de Mandat

Fostul director general al CN TAROM Mădălina Mezei nu a reusit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administrație, Adunării Generale a Acționarilor și nici anumite obligații care îi reveneau potrivit Statului Companiei și Contractului de Mandat, spun oficialii Tarom, după articolele apărute în mass-media cu privire la revocarea directorului general al CN TAROM. 

Compania transmite în această dimineaţă: „În ședința din data de 15.10.2019, Consiliul de Administrație al CN TAROM a analizat activitatea directorului general și a constatat nerespectarea contractului de mandat de către doamna Mezei Mădălina. Fostul director general al CN TAROM nu a reusit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administrație, Adunării Generale a Acționarilor și nici anumite obligații care îi reveneau potrivit Statului Companiei și Contractului de Mandat.
Fostul director general al TAROM , totodată, a întarziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier, una din componentele esențiale în procesul de redresare al Companiei, prin neimplementarea Memorandumului privind vânzarea în regim buy-back a vechilor aeronave ATR și preluarea prin leasing operațional a unor aeronave noi, tot de tip ATR.
O altă deficiență constatată de către Consiliul de Administrație a reprezentat-o lipsa oricarei informări cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din Companie.
Pe cale de consecintă, Consiliul de Administrație al CN TAROM cu unanimitate de voturi, a hotarât revocarea din funcția de director general a doamnei Mădălina Mezei și desemnarea unui nou director general provizoriu, în persoana domnului Valentin Nicolae Gvinda, care ocupă funcția de Șef Departament ATR din cadrul Companiei”.

Ieri, Mădălina Mezei, a lansat acuzații cu iz politic potrivit cărora a fost demisă pentru că nu ar fi ținut avioanele la sol pentru a nu putea veni parlamentarii la București la votul moțiunii de cenzură. 

Consiliul de Administraţie al companiei TAROM a decis, marţi seara, revocarea din funcţie a directorului general interimar, Daniela Mădălina Mezei. „Am fost revocată în această seară, dar nu ştiu care sunt motivele, trebuie să văd hotărârea Consiliului de Administraţie. M-a informat preşedintele Consiliului de Administraţie. În locul meu va veni Valentin Gvinda, pensionar, comandant de detaşament la ATR”, a declarat Mădălina Mezei.

 

Răzvan Cuc: „Doamna Mezei trebuia să-și asume întârzierile manageriale trasate de către CA”

 

 

Pilotul Emil Dobrovolschi, revoltat de ce se întâmplă la Tarom: „Am ajuns să stăm pe canapele pe holuri, în timp ce în birourile noastre stau companii concurente”