Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzTechventures Bank a înregistrat, în 2024, o pierdere de 17.599.591 lei, față de o pierdere de circa 8 milioane de lei în 2023, potrivit Raportului Anual al Băncii. În aprilie, acționarii au aprobat Planul de conservare a capitalului băncii privind măsuri de creștere și consolidare a fondurilor proprii, de 16,35 milioane de lei.
Astfel, la data de 31.12.2024, Techventures Bank are un capital social de 96.798.000 lei (88.198.000 lei la 31.12.2023), pierderi reportate în valoare de 57.455.961 lei (41.533.671 lei la 31.12.2023) și fonduri proprii totale de 39.917.135 lei (48.733.586 lei la 31.12.2023).
În ședința Adunării Generală a Acționarilor din data de 17.04.2024, Banca a propus spre analiză și aprobare Planul de Conservare a capitalului Techventures Bank SA (ce include bugetul de venituri și cheltuieli precum și planificarea de capital revizuită pentru anul 2024). Pe parcursul anului 2024 au avut loc majorări succesive
de capital în sumă totală de 8.600.000 lei.
La finalul anului 2024, Techventures Bank S.A., respectă indicatorii de prudență bancară din perspectiva lichidității și a solvabilității, potrivit Raportului.
În 2025, perioada februarie – martie au fost înregistrate alte 2 majorări de capital în sumă de 4.850.000 lei în vederea asigurării continutității activității și a respectării indicatorilor de prudență bancară, acționarii fiind interesați în susținerea activității băncii. Planul de conservare a capitalului Techventures Bank S.A. revizuit la
aprilie 2025, aprobat de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor în data de 24.04.2025, include măsuri de creștere și consolidare a fondurilor proprii planificate a se realiza până la finalul anului 2025, în sumă totală de 16.350.000 lei, prin aporturi de capital de la acționari, din care la data raportului au fost vărsate, pe lângă
cele 4,85 milioane lei februarie – martie 2025, o tranșă de 2 milioane lei în aprilie 2025.
În luna mai, acționarii au decis diminuarea capitalului social al Băncii prin diminuarea valorii acțiunii de la 400 de lei per acțiune la 200 de lei per acțiune.
Raportul băncii mai precizează: “Din perspectiva Indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate, acesta a înregistrat valori peste mivelul minim reglementat, respectiv 261% – ianuarie 2025, 356% – februarie 2025, 393% – martie 2025 și 151% – aprilie 2025. Rata fondurilor proprii totale la luna martie 2025 s-a situat la 22,03% (22,30% estimat la aprilie 2025) peste limita OCR stabilită de 20,66%, iar Rata fondurilor proprii de nivel 1 la 17% (17,26% estimat la aprilie 2025) la nivelul OCR stabilit.
Cu privire la proiectele IT, Banca a finalizat testarea procesului de identificarea și înrolarea persoanelor fizice fără prezența în unitățile teritoriale, a obținut Raportul de evaluare a conformității soluției tehnice de identificare video la distanță certificat de auditor IT și a depus documentația de avizare la Autoritatea de Digitalizare a României în data de 3.04.2025. Astfel, după obținerea avizului, banca poate începe înrolarea clienților la distanță, permițând lărgirea bazei de clienți printr-un alt canal decât cel tradițional precum și atragerea de resurse și tranzacții operaționale.
Implementarea proiectului de corebanking, estimată a se finaliza în februarie 2026 (incluzând aici și pasul de migrare a datelor) a atins primul jalon stabilit, după reevaluarea întregului proiect, respectiv înrolare clienți, deschidere conturi, efectuare de operațiuni de plăți și depozite. Comitetul de Conducere și Consiliul de
Administrație sunt pe deplin angajați în monitorizarea strictă a planului de implementare a noului corebanking, pentru a alinia banca la noi tehnologii și a optimiza procesele interne în vederea asigurării unor servicii prompte
clientelei”.
Banca are contractate împrumuturi subordonate în valoare totală nominală de 10.000.000 lei, astfel:
• un împrumut de la unul dintre acționarii băncii, ATELIERELE CFR GRIVIȚA S.A. în sumă de 2.000.000 lei cu scadența la data de 24.02.2028 și dobânda de 9% p.a.. Dobânda plătită în cursul anului 2024 a fost de 185.000 lei, iar în anul 2023 a fost de 183.000 lei.
• un împrumut de la Banca Transilvania în sumă de 8.000.000 lei, cu scadența la data de 28.06.2031 și dobânda de 9% p.a. Dobânda plătită în cursul anului 2024 a fost de 736.000 lei, iar în anul 2023 a fost de 728.000 lei.
Plățile oricăror sume scadente ale acestor contracte sunt subordonate plății tuturor participanților îndatorați, astfel încât nicio sumă nu va fi plătibilă din credit în cazul falimentului, insolvabilității, lichidării împrumutatului sau în alte condiții similare cu care se confruntă împrumutatul, până când toate sumele pretinse de participanții îndatorați sunt admise.
Numărul mediu de salariați la 31.12.2024 a fost de 111 salariați (31.12.2023: 130).
Cheltuielile cu salariile administratorilor și a personalului cu funcții de conducere, inclusiv contribuțiile aferente perioadei 31.12.2024 erau în sumă de 3.718.041 lei (31.12.2023: 3.436.320 lei).
Nume actionar | Procent |
---|---|
VASILE OLIMPIU BĂLAȘ | 44,1271% |
TRISTAR S.R.L. | 14,3393% |
ADIVI ESTATE S.R.L. | 8,3259% |
SSIF BRK FINANCIAL GROUP S.A. | 7,7628% |
NETOPIA VENTURES S.R.L. | 7,6158% |
TECH VENTURES CAPITAL S.A. | 6,3503% |
HERLING DEVELOPMENT S.R.L. | 6,1747% |
ATELIERELE CFR GRIVIŢA S.A. | 4,1930% |
COGNITIVE CONSULTING S.R.L. | 1,0725% |
LAPIS DEVELOPMENT S.R.L. | 0,0386% |
Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…
Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…
Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…
Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…
This website uses cookies.
Read More