Update articol:

Teodorovici: Complexul Energetic Hunedoara ar putea beneficia de amnistia fiscală

Complexul Energetic Hunedoara va fi una dintre companiile care ar putea beneficia de prevederile amnistiei fiscale, a anunţat duminică, în Valea Jiului, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. “Va fi parte, pe lângă alte companii, atât publice, cât şi private, în acest subiect al amnistiei fiscale, cum îi spunem noi”, a spus ministrul Finanţelor.

Întrebat despre o posibilă divizare a CEH, ministrul Teodorovici a răspuns că în cazul acestei companii se caută cea mai bună soluţie economică, un act normativ în acest sens urmând să fie promovat, în cel mult două săptămâni, în şedinţă de guvern.

“Vor fi câteva discuţii chiar şi luni, la Guvern. Va fi şi un act normativ – sperăm noi în maxim, dacă nu acum, miercuri, în şedinţa de guvern, săptămâna următoare – ordonanţă de urgenţă în acest sens, astfel încât să fie găsită soluţia economică cea mai bună. Ştiţi că urmează şi o amnistie fiscală pe care Guvernul urmează să o dea, plecând şi de la nevoia pe care combinatul de la Hunedoara o are, şi nu numai. Sunt mai multe discuţii astfel încât lucrurile să fie exact cum îşi doresc cei din Vale (Valea Jiului, n.red.)”, a arătat ministrul Finanţelor, citat de Agerpres.

Recent, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat la Formului Energiei, organizat de Financialintelligence.ro că situaţia de la Complexul Energetic Hunedoara este complicată: „Este o companie cu pierderi istorice foarte mari și va trebui să găsim soluții pentru a reduce risipa, menținând în viață ceea ce este esențial pentru economia noastră și pentru stabilitatea sistemului energetic, dar nu mai mult de atât. Soluții avem, planul e trasat, cât de repede vom putea să ne mișcăm și cât de acceptabil politic este acest plan rămâne de văzut. Vom cheltui mulți bani pentru că va trebui să asigurăm regulile de protecția mediului. Activitățile nu dispar, locurile de muncă nu dispar peste noapte. În timp, înțeleg că guvernul vrea să înlocuiască sau să suplimenteze minele de cărbune cu o capacitate pe gaze”. 

Anul trecut, Comisia Europeană a constatat că producătorul de energie Societatea „Complexul Energetic Hunedoara” (CE Hunedoara) a primit din partea României un ajutor de stat incompatibil, în valoare de aproximativ 60 de milioane EUR, prin patru împrumuturi finanțate din fonduri publice. Potrivit Comisiei la acea vreme,  România trebuia să recupereze ajutorul ilegal și dobânzile aferente.

„Un guvern poate sprijini o societate care are dificultăți din punct de vedere financiar dacă societatea are un plan de restructurare solid, contribuie la costurile restructurării sale și dacă denaturarea concurenței este limitată. În cazul CE Hunedoara, aceste condiții nu au fost îndeplinite – am constatat că împrumuturile din surse publice acordate de România societății CE Hunedoara au conferit acesteia un avantaj economic necuvenit. Aceasta înseamnă că ajutorul de stat a fost ilegal. Acum, România trebuie să recupereze ajutorul ilegal acordat societății”, a declarat Margrethe Vestager, comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenței.

 

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei: „OUG 114 – o pauză în procesul de liberalizare, pentru a gândi cît mai bine mecanismele de piaţă” (video)

 

CEH a fost înfiinţat în anul 2012 prin comasarea termocentralelor Mintia şi Paroşeni şi a minelor de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan, apreciate, la acea vreme, ca viabile. Conform datelor financiare de pe site-ul companiei, CEH înregistra la data de 30 iunie 2018 o pierdere netă de 164,5 milioane lei. La aceeaşi dată, datoriile totale ale companiei se ridicau la 1,607 miliarde lei, din care 1,133 miliarde lei la bugetul general consolidat. 

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (30/07/2025)

Convocare AGEA 4 (5) septembrie 2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (30/07/2025)

Disponibilitate vot online AGEA din 07.08.2025

TERAPLAST SA (TRP) (30/07/2025)

Detalii teleconferinta rezultate S1/2025

ALRO S.A. (ALR) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025