TikTok a declarat vineri că va închide duminică accesul a peste 170 de milioane de americani la aplicația video super populară, dacă administrația președintelui Joe Biden nu va acționa urgent pentru a asigura compania şi furnizorii de servicii Google şi Apple că nu vor fi pedepsite pentru încălcarea termenilor interdicției iminente, potrivit CNN.
O lege bipartizană, semnată de Biden în aprilie, impune TikTok să vândă aplicaţia cumpărătorilor americani până duminică sau să se confrunte cu o interdicție în Statele Unite. Curtea Supremă a decis vineri ca interdicția controversată să rămână în vigoare.
Administrația Biden a precizat că va lăsa aplicarea interdicției președintelui ales Donald Trump, care va fi învestit luni, iar un oficial al Casei Albe a reiterat vineri seara că poziția în această privință a fost suficient de clară.
Deși oficialul nu a exclus măsuri suplimentare înainte de termenul limită de duminică, acesta a declarat că administrația a semnalat în mod clar că nu va penaliza furnizorii de servicii precum Google și Apple pentru găzduirea TikTok începând de duminică.
Cu toate acestea, TikTok a declarat că nu este suficient.
„Declarațiile emise astăzi (n.r. ieri) atât de Casa Albă condusă de Biden, cât și de Departamentul de Justiție nu au reușit să ofere claritatea și asigurarea necesare furnizorilor de servicii care sunt parte integrantă a menținerii disponibilității TikTok pentru peste 170 de milioane de americani”, a anunţat compania într-o declarație vineri seara. „În cazul în care administrația Biden nu transmite imediat o declarație definitivă pentru a linişti cei mai importanți furnizori de servicii, asigurând neaplicarea legii, din păcate TikTok va fi forțat să se închidă pe 19 ianuarie.”
Astfel, TikTok ar putea să se dezactiveze duminică, pentru a se reactiva la o dată ulterioară dacă Trump îi dă asigurări că nu va fi pedepsită pentru încălcarea interdicției.
Avertismentul de vineri seară al companiei a fost determinat de îngrijorările furnizorilor de servicii care riscă amenzi mari dacă permit accesul la aplicație în cazul unei interdicții.
Unii producători de servicii – companii care s-ar confrunta cu amenzi exorbitante dacă ar permite accesul la TikTok odată cu intrarea în vigoare a interdicției – au declarat vineri pentru TikTok că se simt vulnerabili, potrivit unei persoane familiarizate cu problema, care a adăugat că furnizorii de servicii „nu simt că au primit suficiente asigurări că nu vor fi responsabili”.
Puterea administrației Biden expiră luni, iar consilierii de la Casa Albă au precizat că punerea în aplicare a legii depinde în întregime de viitoarea administrație.
Între timp, directorii TikTok par să acționeze cu prudență, temându-se de sancțiuni juridice și financiare și exercitând presiuni maxime pentru a menține aplicația în viață în Statele Unite pe termen lung.
“Vreau să-i mulţumesc preşedintelui Trump pentru angajamentul său de a colabora cu noi pentru a găsi o soluţie care să permită TikTok să rămână disponibilă în Statele Unite”, a declarat vineri Shou Chew, şeful aplicaţiei, într-un videoclip privind platforma, relatează AFP.
Shou Chew este unul dintre invitaţii de onoare la ceremonia de inaugurare a preşedintelui ales al SUA.