Update articol:

Tineri din state UE, inclusiv România, săltați din hotel și expulzați, după ce au participat la un seminar în Belgrad; precizări de la MAE

mae ministerul afacerilor externe

Poliţia sârbă a reţinut, a interogat şi a expulzat mai mulţi tineri străini proveniţi din ţări ale Uniunii Europene, printre care şi România, care participau la un seminar pentru liderii societăţii civile, au relatat joi media locale, potrivit DPA.

Persoanele vizate de măsura respectivă includ cinci croaţi, precum şi cetăţeni din România şi Irlanda, care vizitau Serbia pentru a lua parte la seminarul intitulat Academia ONG, organizat timp de două zile de Fundaţia austriacă Erste şi Vienna School of Economics.

Potrivit cetăţenilor croaţi implicaţi, după seminar, tinerii se aflau la barul hotelului din Belgrad unde era cazat, atunci când ofiţeri de poliţie în civil i-au reţinut şi condus la o secţie de poliţie. Ei au spus că au fost interogaţi şi au stat în detenţie peste noapte, înainte de a li se transmite că au la dispoziţie 24 de ore pentru a ieşi din Serbia.

Autorităţile au spus că motivul deciziei este ”periclitarea securităţii Serbiei şi a cetăţenilor săi”.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic, care este considerat un prieten al Rusiei, conduce Serbia într-o manieră tot mai autoritară, adaugă DPA, potrivit Agerpres.

Expulzarea din Serbia mai multor cetăţeni UE este fără precedent, o astfel de măsură vizând în trecut mai ales opozanţi ruşi care se adăposteau în Serbia.

O purtătoare de cuvânt a Fundaţiei austriece Erste s-a declarat ”consternată” de această decizie a autorităţilor de la Belgrad. ”Pentru noi, acest lucru este pur şi simplu inexplicabil”, a spus ea, accentuând că începând din 2013 evenimentul Academia ONG s-a desfăşurat în numeroase locuri din Europa Centrală şi de Est, printre care periodic la Belgrad.

Ministrul de externe croat Gordan Grlic Radman a anunţat că instituţia pe care o conduce va emite o notă de protest şi va informa Comisia Europeană şi preşedinţia poloneză a Consiliului UE în legătură cu ”tratamentul umilitor al cetăţenilor croaţi” din partea autorităţile sârbe.

Precizări de la MAE

Ca urmare a unui incident petrecut în Republica Serbia, în care au fost implicați cetățeni din state terțe și state membre UE, inclusiv România, participanți la un seminar de formare pentru membri ai mediului non-guvernamental organizat la Belgrad, Ministerul Afacerilor Externă precizează următoarele:

În noaptea 21 spre 22 ianuarie, Ambasada României la Belgrad a fost contactată de un cetățean român, membru al unei organizații non guvernamentale române, activ în proiecte cu caracter social, participant la seminarul menționat și care a semnalat că, în acea noapte, a fost legitimat de către autoritățile locale de poliție și condus la sediul unei secții de poliție din Belgrad, alături de alți participanți la seminar.

Ulterior a fost dispusă măsura părăsirii Serbiei în termen de 24 de ore, cu privire la cetățeanul român și la alți cetățeni străini participanți, precum și măsura interdicției intrării în Serbia pentru o perioadă de un an.

Cetățeanul român a semnalat Ambasadei faptul că măsura a fost dispusă fără alte explicații, fiind invocate motive de securitate națională, conform legislației sârbe.

Având în vedere caracterul extrem de dur al măsurii, Ambasada a sesizat imediat Ministerul sârb al Afacerilor Externe, pe cale oficială, solicitând, în exercitarea funcțiilor privind acordarea asistenței consulare, clarificări privind motivele care au condus la luarea măsurilor menționate. De asemenea, cetățeanul român, care a părăsit în siguranță Serbia în cursul zilei de 22 ianuarie a.c., a primit consiliere cu privire la modalitățile de contestare a măsurii, prevăzute de legislația sârbă.

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada României la Belgrad, în consultare și cu alte misiuni diplomatice ai căror cetățeni au fost vizați de măsuri similare, mențin cazul în atenție.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025