Update articol:
Furnizorul global de indici FTSE Russell a anunțat rezultatele indicative ale revizuirii semestriale aferente lunii septembrie 2023

Toate cele 7 companii românești incluse în indicii FTSE Global All Cap își vor menține poziția în indici

  • În cadrul indicilor FTSE Global Micro Cap, România va avea începând cu luna viitoare 6 companii, cu una mai puțin decât în prezent

Vineri 18 august, furnizorul global de indici FTSE Russell a anunțat rezultatele revizuirii semestriale care vor intra în vigoare începând cu 18 septembrie 2023, conform BVB.

Potrivit anunțului disponibil la acest LINK, toate cele 7 companii românești prezente în indicii FTSE Global All Cap își vor menține poziția în indici. Acestea sunt: Banca Transilvania (TLV), Hidroelectrica (H2O), MedLife (M), Nuclearelectrica (SNN), OMV Petrom (SNP), One United Properties (ONE) și Teraplast (TRP).

România va fi prezentă în indicii FTSE Global Micro Cap cu 6 companii. Acestea sunt: Aquila (AQ), Bittnet Systems (BNET), Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Conpet (COTE), Purcari Wineries (WINE) și Sphera Franchise Group (SFG).

Acțiunile companiei Transport Trade Services (TTS) în prezent incluse în FTSE Global Micro Cap urmează a fi exluse din acești indici întrucât capitalizarea bursieră totală a companiei a depășit pragul maxim admis al indicelui FTSE Global Micro Cap.

Gabriel-Andrei Țecheră, Director Guvernanță Corporativă și Relații Investitori în cadrul TTS, ne-a declarat: ”Este în mod cert un joc al cifrelor. Abia astăzi vom analiza cauzele, dar cel mai probabil scenariu este că TTS a îndeplinit criteriul principal de includere în categoria SmallCap, și anume clasarea între primele 98% companii din universul Emerging Europe din punct de vedere al capitalizării bursiere, dar nu îndeplinește încă criteriul de lichiditate pentru SmallCap și anume o mediană lunară a volumului zilnic de tranzacționare de peste 0,05% din free-float în 10 din cele 12 luni din perioada revizuită. Cu toate acestea, începând din mai 2023 când pe acțiunile TTS a intrat un al doilea market maker, lichiditatea acțiunilor TTS a crescut semnificativ, august fiind a treia lună consecutiv în care lichiditatea a depășit cu mult pragul de 0,05% și suntem încrezători că această evoluție va continua cu atât mai mult cu cât începând cu 1 septembrie acțiunile TTS vor fi incluse în indicii MSCI.”

Evoluția pieței de capital din România a fost recunoscută pe plan internațional de furnizorul global de indici FTSE Russell și, începând cu anul 2020, România a fost promovată la statutul de Piață Emergentă. Concomitent, în indicii furnizorului global MSCI, MSCI Frontier IMI, MSCI Romania IMI, MSCI Frontier și MSCI Romania, România va fi prezentă, din data de 1 septembrie 2023 cu 22 de companii.

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - S1 2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Amendament - raport conf. art. 108 din Legea 24/2017 (R)

PROMATERIS S.A. (PPL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru S1 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) - EFSA-TEL

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (31/07/2025)

Majorare capital social certificat inregistrare ASF