International

TotalEnergies investeşte 1,5 miliarde de dolari în extinderea zăcământului North Field din Qatar

Grupul energetic francez TotalEnergies a anunţat că va investi aproximativ 1,5 miliarde de dolari în planificata extindere a capacităţilor Qatarului de gaze naturale lichefiate, un proiect care promite să majoreze livrările de gaze către pieţele europene, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Directorul general al companiei franceze, Patrick Pouyanne, a călătorit la Doha pentru a semna sâmbătă acordul cu şeful QatarEnergy, Saad al-Kaabi, pentru extinderea zăcământului North Field South (NFS), şi a declarat că tranzacţia vine “într-un moment perfect” când lumea, în special Europa, caută nou surse de aprovizionare cu gaze naturale lichefiate.

Qatar încheie parteneriate cu firmele internaţionale în prima fază a extinderii zăcământului North Field, evaluată la 30 miliarde de dolari, care îi va consolida poziţia de principal exportator global de gaze naturale lichefiate (GNL), într-un moment în care Europa caută alternative la livrările din Rusia.

Recent, QatarEnergy a semnat acorduri cu Shell, Exxon, ConocoPhillips şi Eni.

Kaabi a anunţat că TotalEnergies va deţine 9,375% din participaţia de 25% în NFS dedicată partenerilor internaţionali. QatarEnergy va deţine 75% din NFS.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters firmele germane RWE şi Uniper sunt aproape de a semna acorduri pe termen lung pentru a cumpăra de la zăcământul North Field, pentru a înlocui gazele ruseşti.

Sâmbătă, cancelarul german Olaf Scholz a aterizat în Arabia Saudită pentru o vizită de două zile în regiunea Golfului, urmând să ajungă şi în Qatar şi Emiratele Arabe Unite.

North Field ar urma să producă 32 de milioane de tone anual de gaze naturale lichefiate (GNL) şi va creşte capacitatea Qatarului de a exporta gaze de la 77 la 110 milioane de tone pe an.

Articole recente

IGPR: Fost ofițer SIS al Republicii Moldova, cercetat pentru trădare în România

Un bărbat de 47 de ani, fost ofițer în Serviciul de Informații și Securitate al…

50 de secunde ago

Nazare: Am transmis partenerilor noștri de la Banca Mondială că lucrăm la o nouă platformă bugetară

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut luni o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale, cărora le-a…

1 minut ago

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

2 ore ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

2 ore ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

2 ore ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More