Energie

Transelectrica și DELGAZ GRID – parteneriat pentru implementarea proiectului „PCI Smart Grid Carpathian Modernized Energy Network (CARMEN), investiție de 150 milioane de euro

Astăzi, 7 octombrie 2021, Președintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA, dl. Bogdan Toncescu, şi Directorul General al Delgaz Grid SA, compania de distribuţie de energie electrică şi gaze naturale parte a grupului german E.ON, dl. Dragoș Bărbulescu, au semnat, în prezenţa echipelor de proiect, Acordul de Parteneriat pentru implementarea proiectului Carpathian Modernized Energy Network (CARMEN).

CARMEN este un proiect dezvoltat în parteneriat cu operatorul de transport maghiar, MAVIR Magyar Villamosenergia-ipari Átviteli Rendszerirányító ZRt şi se află în proces de evaluare la nivelul Comisiei Europene în vederea admiterii pe Lista a 5-a de Proiecte de Interes Comun (PCI) din aria tematică „Smart Grids”.

Valoarea proiectului CARMEN se ridică la aproximativ 150 milioane EURO şi implementarea acestuia se va derula pe o perioada de 6 ani, începând cu anul 2023, urmând a fi propus spre finanțare în cadrul programului Connecting Europe Facility (CEF).

Acordul de Parteneriat semnat astăzi marchează totodată schimbarea statutului CNTEE Transelectrica SA în cadrul proiectului, din partener – susținător în partener – activ. Prin intermediul proiectului CARMEN, partenerii vizează modernizarea și dezvoltarea rețelelor de transport și de distribuție, precum și creșterea interoperabilității acestora, atât la nivel național, cât și european, în sensul atingerii obiectivelor de interes comun. Astfel, se estimează modernizarea a 23 de stații de transformare, 65 de posturi de transformare, linii aeriene de înaltă tensiune și implementarea tehnologiilor IT și de comunicații specifice, instalarea în rețeaua electrică de transport a unor mijloace moderne de control al tensiunii la nivelul sistemului energetic.

„Viziunea Transelectrica în domeniile cercetării și inovării, eficienței energetice, tehnologiilor noi, managementului activelor și digitalizării urmărește atingerea obiectivelor de SMART GRID, un concept absolut necesar în realitatea sistemelor energetice la nivel european.

Proiectul CARMEN este unul îndrăzneț care prefigurează definirea și implementarea rețelelor inteligente, fundamentat pe principii de colaborare, tehnologii și sisteme de vârf pentru managementul rețelelor. Din perspectiva abordării de management, țintele noastre converg către accelerarea programului investițional și urmărirea unei strategii corporative care să asigure proactivitatea și eficiența acțiunilor noastre.

Considerăm ca prioritate imediată implementarea tuturor măsurilor necesare adaptării rețelei noastre la rigorile pieței și industriei energetice europene, cu atât mai mult cu cât țintele asumate de România ca membru al Uniunii Europene prin pactul «Green Deal» și pachetul «Fit For 55» ne obligă să adoptăm standarde înalte și să ne orientăm atenția către zone cu potențial mare de a crea valoare adăugată pentru întreaga industrie, dar mai ales pentru consumatorii finali. De aceea, proiecte precum acesta trebuie să fie promovate și colaborările între actori ai industriei energetice trebuie să fie extinse pentru a ajunge la scopurile comune propuse“, a declarat Bogdan Toncescu, Președintele Directoratului CNTEE Transelectrica
SA.

„Prioritatea Delgaz Grid o reprezintă accelerarea greenificării şi digitalizării reţelei de distribuţie de energie electrică pe care o gestionăm, în vederea integrării de o manieră sustenabilă a noilor capacităţi de energie curată, dar şi asigurarea unui management eficient și flexibil al fluxurilor de energie din ce în ce mai volatile induse de creșterea gradului de penetrare a regenerabilelor în mix-ul energetic național.
Inițiativa CARMEN va deveni primul Proiect de Interes Comun din aria tematică „Smart Grids”  de pe teritoriul României, reprezentând cel mai ambițios proiect al companiei noastre, atât din punct de vedere al complexității tehnice, cât și al valorii bugetare şi o oportunitate majoră de modernizare a infrastructurii de distribuție a energiei electrice din regiunea Nord – Est a României.
Le mulţumim partenerilor noştri de la CNTEE Transelectrica SA pentru încrederea acordată şi implicarea activă în structurarea şi implementarea acestui proiect. Am convingerea că am pus astăzi bazele unei colaborări de lungă durată care va produce avantaje majore în procesul de transformare a sectorului electroenergetic românesc, în beneficiul clienţilor noştri”, a declarat Dragoș Bărbulescu, Directorul General al companiei Delgaz Grid SA.

 

Articole recente

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

2 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

3 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

5 ore ago

Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică în urma furtunii de sâmbătă seară

Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică, după furtuna…

5 ore ago

Prima reacție a lui Ilie Bolojan în scandalul Dragoș Anastasiu: “Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”

Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…

7 ore ago

China publică un plan de acțiune privind IA la câteva zile după SUA, pe fondul intensificării cursei tehnologice globale

Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More