Update articol:

Transplant de ficat pentru fetița de 5 ani cu hepatită misterioasă (surse Știrile Pro TV); Încă două cazuri suspecte în România

doctor, consult, medic Imagine de Darko Stojanovic de la Pixabay

Cazul fetiței de 5 ani, care a fost diagnosticată cu hepatită severă de cauză necunoscută, se complică. Potrivit surselor Știrilor Pro TV, starea de sănătate a copilei este stabilă, însă nu se amliorează.

În acest context, pentru că organismul fetiței nu răspunde la tratament, medicii iau în calcul varianta unui transplant de ficat.

În acest moment, se fac demersuri pentru ca procedura medicală să aibă loc la Spitalul “Fundeni” din București, iar părinții micuței sunt evaluați.

În România, în ultimele ore, au fost identificate încă două cazuri suspecte de hepatită severă de cauză necunoscută. Acestea se află în analiză.

OMS: Peste 160 de copii, diagnosticați cu hepatită severă de cauză necunoscută

Până în data de 21 aprilie 2022, Biroul Regional OMS pentru Europa a raportat 169 de cazuri de hepatită severă de cauză necunoscută, (nu au fost detectate virusurile hepatitice cunoscute până în prezent), cazuri înregistrate la copii cu vârsta între 1 lună şi 16 ani. Într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii publicat luni se arată că aceste cazuri au prezentat insuficienţă hepatică, adesea severă, niveluri ridicate ale enzimelor şi icter. La 74 de cazuri a fost detectată prezenţa adenovirusului F41.

Primul caz de acest gen din România este cel al fetiţe de 5 ani. Aceasta a fost internată la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din Capitală pe data de 4 aprilie. Copilul a ajuns la camera de gardă a unităţii sanitare cu vărsături, dureri abdominale, icter. A fost diagnosticată cu insuficienţă hepatică, formă severă. Fetiţa nu a avut istoric de călătorie şi nu are nicio legătură epidemiologică cu un alt caz raportat către OMS Europa.

În cazul acesteia, nu a fost identificată prezenţa adenovirusului. Starea ei este una stabilă şi i se fac în continuare investigaţii de specialitate pentru detectarea cauzei care a dus la apariţia bolii.

Tot mai multe indicii între hepatita infantilă acută şi un adenovirus, potrivit experţilor britanici

Un deces şi 17 transplanturi de ficat în urma unui focar internaţional de hepatită la copii, anunţă OMS

OMS avertizează: Hepatită acută de etiologie necunoscută în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Caz de hepatită acută severa apărut la un copil din România

ECDC: Numărul cazurilor de hepatită de origine necunoscută la copii a ajuns la 190