Update articol:

Tranzacțiile derulate la BVB în 19 decembrie, în analiza ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a transmis, astăzi, că a început o analiză a tranzacțiilor derulate în data de 19 decembrie 2018 pe piața reglementată administrată de BVB cu privire la posibilitatea existenței unor elemente care intră sub incidența abuzului pe piață, prevăzut de Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață.

ASF susține că, în situația în care, în urma analizelor efectuate, sunt constatate nerespectări ale prevederilor legale incidente, Autoritatea adoptă măsuri care pot fi făcute publice, în funcție de caracterul acestora. Ori de câte ori rezultatul analizelor efectuate s-a concretizat în măsuri de autoritate, care potrivit caracterului acestora se înscriau în categoria informațiilor publice, acestea au fost aduse la cunoștința publicului, conform ASF.

Bursa de Valori București a încheiat  în 19 decembrie o ședință de coșmar, în care a pierdut 3,2 miliarde euro din capitalizare,  după ce, cu o seară înainte, Ministrul Finanțelor a anunțat o OUG care va aduce modificări fiscale.

BVB încheie o ședință de coșmar, în care a pierdut 3,2 miliarde euro din capitalizare

 

 

 

Agalopol, CDR: Ce s-a întâmplat astăzi pe bursă este o baie de sânge; vrem ca ASF să investigheze toate tranzacţiile de la BVB

 

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025