Update articol:

Trei morţi, printre care o femeie decapitată, în atacul cu cuţitul de la o biserică din Nisa

Trei morţi, printre care o femeie decapitată, în atacul cu cuţitul de la o biserică din Nisa
 - poza 1

Un atacator înarmat cu un cuţit a ucis joi trei persoane, inclusiv o femeie care a fost decapitată, la o biserică din Nisa, oraş din sudul Franţei, a informat poliţia, într-un incident descris de primarul oraşului de la Marea Mediterană, Christian Estrosi, drept terorism, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Estrosi a confirmat existenţa a trei victime şi a declarat că suspectul tot repeta sintagma ”Allah Akbar”. El a vorbit cu reporterii şi a calificat atacul din Nisa drept ”islamofascism”.

Edilul din Nisa a scris pe Twitter că atacul cu cuţitul a avut loc în interiorul sau în apropierea bisericii Notre-Dame de pe bulevardul Jean Medecin, principala arteră comercială din oraş, şi că poliţia l-a reţinut pe atacator care se află în prezent internat într-un spital.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, ar urma să se deplaseze la Nisa, a mai precizat Estrosi.

Poliţia a transmis că două persoane au fost confirmate decedate în atac, iar mai multe persoane au fost rănite. O sursă din poliţie a confirmat informaţia că o femeie a fost decapitată. Şi preşedinta Adunării Naţionale (fostul Front Naţional, de extremă dreapta), Marine Le Pen, a vorbit tot despre o decapitare care s-ar fi produs în timpul atacului.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 09:00 (08:00 GMT), potrivit unei surse din poliţie – citată de AFP – care a adăugat că o echipă de genişti se afla la faţa locului.

Ministrul de interne Gerald Darmanin a anunţat pe Twitter organizarea unei ”reuniuni de criză” la Paris.

Potrivit postului BFMTV, a fost sesizat parchetul naţional antiterorist, fiind deschisă o anchetă pentru asasinat şi tentativă de asasinat având legătură cu un act terorist.

Atacul are loc în contextul în care Franţa încă nu şi-a revenit după decapitarea, la începutul lunii, la Paris, a profesorului de istorie Samuel Paty de către un tânăr de 18 ani, de origine cecenă. Paty prezentase la clasă, la o oră privind libertatea de expresie, câteva dintre caricaturile din Charlie Hebdo care îl înfăţişau pe profetul Mahomed.

 

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (20/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/02/2026)

Depunere document de oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/02/2026)

Scrisoare de indrumare a CR referitoare la AGA din 26/27 februarie 2026

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (20/02/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 13.02.2026