Energie

Trump 2.0/ Viitorul ministru al energiei pledează în Senat pentru creşterea producţiei de GNL şi energie nucleară

Chris Wright, nominalizat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, pentru a conduce Departamentul Energiei, a declarat miercuri în Senat, cu ocazia audierii sale de confirmare, că prima sa prioritate va fi extinderea producţiei interne de energie, inclusiv de gaz natural lichefiat (GNL) şi de energie nucleară, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Wright (60 de ani) consideră combustibilii fosili ca fiind cheia pentru eradicarea sărăciei pe glob, care este o problemă mai mare decât ameninţarea “îndepărtată” a schimbărilor climatice, reiese dintr-un raport pe care l-a scris în calitate de CEO al companiei de servicii petroliere Liberty Energy.

Se anticipează că Wright va fi confirmat de o majoritate dintre membrii Senatului, controlat de republicani, după care va demisiona de la Liberty Energy.

“Soluţia la schimbarea climatică este să facem să evolueze sistemul nostru energetic”, a afirmat Wright în faţa comisiei pentru energie a Senatului. “Aş vrea să putem face progrese mai rapide? Absolut”, a spus el.

Wright, de profesie inginer, a studiat la Massachusetts Institute of Technology energia de fuziune, o tehnologie în care oamenii de ştiinţă îşi pun speranţe pentru viitor, dar care întâmpină obstacole.

Wright susţine unele alternative la combustibilii fosili, cum ar fi reactoarele nucleare mici, care nu sunt deocamdată disponibile comercial, şi energia geotermală. El a criticat energiile solară şi eoliană ca fiind insuficiente.

“Administraţiile anterioare au considerat energia ca pe un handicap în loc de imensul atu naţional care este” în realitate, a spus Wright.

“Pentru a concura la nivel global, trebuie să ne extindem producţia de energie, inclusiv energia nucleară comercială şi gazul natural lichefiat, şi să reducem costurile energiei pentru americani”, a mai afirmat el.

Preşedintele Joe Biden a suspendat aprobările pentru exporturile de GNL şi a impus restricţii la forajele pe terenurile federale. Cu toate acestea, exporturile americane de GNL au atins un record în 2023, iar SUA produc acum petrol la o rată mai mare decât orice altă ţară vreodată.

Chris Wright ar urma să îi ia locul lui Jennifer Granholm, care a îndemnat la prudenţă în privinţa GNL, afirmând că exporturile neîngrădite vor creşte emisiile de gaze blamate pentru schimbările climatice şi riscă să genereze majorarea preţurilor combustibililor pentru producători şi gospodării.

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

8 ore ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

8 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

9 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

10 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

12 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More