Update articol:

Trump le-a cerut liderilor thailandez şi cambodgian să agreeze o încetare a focului

Trump le-a cerut liderilor thailandez şi cambodgian să agreeze o încetare a focului
 - poza 1 Donald Trump/ Sursa foto: Facebook.com/DonaldTrump

Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că a discutat telefonic cu liderii Thailandei şi Cambodgiei pentru ca cele două ţări să ajungă la o încetare a focului, după ce joi un diferend frontalier a degenerat în confruntări soldate cu 33 de morţi, transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

”Tocmai am vorbit cu premierul Cambodgiei pentru a opri războiul cu Thailanda. Sunt pe cale să îl sun pe premierul interimar al Thailandei pentru a-i cere de asemenea o încetare a focului şi un FINAL al războiului care face ravagii în acest moment”, a scris liderul american pe reţeaua sa Truth Social.

Într-o postare publicată câteva minute mai târziu, Donald Trump a salutat ”foarte buna conversaţie” avută cu liderul thailandez. ”Thailanda, ca şi Cambodgia, doreşte o încetare a focului imediată şi PACE”, a adăugat preşedintele SUA.

În confruntările cauzate de diferendul frontalier între Thailanda şi Cambodgia sunt implicate avioane de vânătoare, tancuri, artilerie şi trupe la sol.

BVB | Știri BVB
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/03/2026)

Finalizarea ofertei publice de cumparare

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (20/03/2026)

Notificare Swiss Capital - rezultate oferta publica de cumparare actiuni LONGSHIELD INVESTMENT GROUP SA

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/03/2026)

Notificare Swiss Capital - oferta publica de cumparare actiuni INFINITY CAPITAL INVESTMENTS SA

Digi Communications N.V. (DIGI) (20/03/2026)

Dobandire participatie in capital social Whyfibre UK