Update articol:

Purcari vizează lansarea unui vin bio; Compania a încheiat un parteneriat de colaborare cu Les Terres Noires SRL

https://purcari.wine/ https://purcari.wine/

Purcari Wineries Plc (”Purcari”, “Grupul”), una din cramele de frunte din Europa Centrală și de Est, anunță că domnul Gheorghe Arpentin, doctor în oenologie, președinte al Comisiei de Sănătate și Siguranță a Organizației Mondiale a Vinului a preluat rolul de Director Dezvoltare, Cercetare și Inovație în cadrul Grupului, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București (BVB).

De asemenea, Purcari a încheiat un parteneriat de colaborare cu Les Terres Noires SRL, administrată de către domnul Gheorghe Arpentin, pentru a procura struguri marcați organici, biodinamici și nature, pentru lansarea unor serii de produse noi, in segmentul bio. Les Terres Noires deține circa 25ha de podgorii cultivate conform tehnologiilor bio în regiunea cu Indicație Geografică Protejată ”Ștefan Vodă”
din Moldova.

“La Purcari punem un accent deosebit pe dezvoltarea culturii vinului, inovare și creare de trenduri noi în domeniul vinificației. Ideea unui vin bio marca Purcari este dezvoltată de mai mult timp. Cererea consumatorilor și retail-ului pentru astfel de vinuri este una foarte mare și în continuă creștere. Experiența domnului Arpenti ne va permite să facem un salt important într-un segment cu un potențial enorm. Suntem onorați de asocierea cu un profesionist de talia Dumnealui”, a declarat Victor Bostan, Director General Purcari.

”Parteneriat cu grupul de companii Purcari va reprezenta un mare pas înainte pentru valorificarea potențialului segmentului bio. Îmi doresc să creăm vinuri unice, să experimentăm, dar și să contribuim la dezvoltarea durabilă în viticultură. Sunt onorat să mă alătur unei echipe atât de puternice si ambițioase, am încrederea ca vom realiza lucruri extraordinare împreună”, a comentat domnul Gheorghe Arpentin.