Sanatate

Trump recunoaşte că ia hidroxiclorochină de “o săptămână şi jumătate”

Preşedintele american, Donald Trump, a făcut cunoscut luni la Casa Albă că ia hidroxiclorochină, împreună cu zinc, ca măsură preventivă împotriva coronavirusului. Trump a spus că ia medicamentele “de o săptămână şi jumătate”.

Hidroxiclorochină  un medicament anti-malarie, a cărui eventuală eficacitate contra coronavirusului nu a fost demonstrată riguros până în prezent, scrie presa americană. “Iau asta pentru că aud lucruri foarte bune”, a declarat Donald Trump în cursul unei discuţii cu jurnaliştii.

“Ştiţi vorba aia: ce ai de pierdut?”, a adăugat el.

“În fiecare zi, o pastilă în fiecare zi. La un moment dat, mă voi opri”, a mai spus preşedintele american, insistând că toate testele pe care le-a efectuat până în prezent pentru COVID-19 au ieşit negative.

Trump a mai spus că a luat şi o doză inițială de azitromicină sau Z-Pak.

Medicul de la Casa Albă, Dr. Sean Conley, a declarat că, după ce a discutat cu Trump despre hidroxiclorochină, a ajuns la concluzia că „potențialul beneficiu al tratamentului a depășit riscurile relative”.

“Președintele este într-o stare de sănătate foarte bună și nu are simptome. El este testat periodic pentru COVID-19, iar toate testele au ieşit negative până în prezent”, a spus Conley. El a adăugat că monitorizează diferitele studii care investighează potențialele terapii Covid-19, în consultare cu experți în materie din întreaga țară.

Hidroxiclorochina, care a fost adusă în discuţie în mod repetat de Trump ca un potențial medicament în lupta împotriva coronavirusului, este adesea folosită de medici pentru a trata artrita reumatoidă și lupusul. Numeroase studii clinice încearcă să vadă dacă este eficient în combaterea coronavirusului, dar nu este încă un tratament dovedit.

Între timp, Trump refuză să poarte masca, pe care experții medicali au recomandat-o ca o modalitate de a limita răspândirea virusului.

Comentariile lui Trump vin la câteva săptămâni după ce Food and Drug Administration a emis un avertisment cu privire la acest medicament, spunând că există rapoarte despre „probleme grave de ritm cardiac” la pacienții care au fost tratați cu hidroxiclorochina, adesea în combinație cu antibiotic azitromicină.

Hidroxiclorochina, care este disponibilă ca medicament generic și este, de asemenea, produsă sub denumirea Plaquenil de către compania franceză Sanofi, poate avea reacții adverse grave, inclusiv slăbiciune musculară și aritmie cardiacă.

Un studiu în Brazilia a fost oprit din motive de siguranță după ce pacienții cu coronavirus au luat cloroquină, din care provine hidroxiclorochină, şi au dezvoltat aritmie, iar unii au murit. Săptămâna trecută, un alt studiu publicat în rețeaua JAMA a descoperit că medicamentul pare să nu ajute pacienții cu Covid-19, dar în schimb au risc crescut de stop cardiac.

 

Articole recente

Rusia: Oamenii de afaceri se aşteaptă la o încetinire a economiei (RBK)

Un sondaj realizat în rândul oamenilor de afaceri din Rusia arată că 57% se aşteaptă…

16 secunde ago

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

10 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

10 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

11 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

11 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More