Update articol:

TTS convoacă acționarii pentru alegerea unui nou Consiliu de Administrație, după listare

TTS convoacă acționarii, pe 26 august, pentru alegerea unui nou Consiliu de Administrație format din cinci membri, dintre care doi independenți, pentru patru ani, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Operațiunea are loc după listarea companiei pe bursă.

Pe ordinea de zi a AGA este și informarea acționarilor cu privire la renunțarea de către d-nii Alexandru-Mircea Mihăilescu, Ion Stanciu și Sevastian Ștefan la mandatele de membru al Consiliului de Administrație al Societății. Renunțarea la mandat va fi efectivă începând cu data de 26 august 2021 ora 10:00.

TTS (Transport Trade Services), cel mai mare transportator român pe Dunăre, s-a listat la Bursa de Valori București (BVB), luna trecută, în urma unei oferte publice inițiale (IPO) prin care acționarii societății au vândut 50% din acțiuni, pentru 288 milioane lei (58,5 milioane euro). Acțiunile TTS sunt tranzacționate, din 14 iunie, sub simbolul TTS, pe Piața Reglementată, categoria Premium.

La data listării, conducerea companiei a anunțat că urmează o modificare în Consiliul de Administrație, pentru ca noii investitori să își poată desemna reprezentanți.

TTS a fost înființată în 1997 și este societatea mamă a TTS Grup, cel mai puternic furnizor de servicii logistice integrate de pe Dunăre. Grupul este activ în nouă țări în expediția de mărfuri, transport fluvial, operațiuni portuare, precum şi alte activități conexe, acoperind peste 100 de porturi şi terminale portuare. În ultimii  20 de ani, TTS Grup a crescut constant, atât organic, cât şi prin achiziții, având la activ investiții de peste 200 milioane euro. Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 520 milioane lei în 2020, în scădere ușoară comparativ cu nivelul din 2019, când a urcat cu peste 16%, la 551,8 milioane lei. Profitul net al TTS a scăzut cu 9% în 2020, la 48,3 milioane lei, după ce în 2019 a avansat de peste 3 ori, la 53,2 milioane lei. Președintele Consiliului de Administrație al TTS, Alexandru Mircea Mihăilescu, a rămas cel mai important acționar al societății, cu o participație de 25,26%.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025