Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzUn număr de peste 500.000 de cereri pentru ajutoarele de încălzire în sezonul rece şi pentru suplimentul de energie acordat prin Legea consumatorului vulnerabil au fost depuse deja la primării, a transmis, luni, ministrul interimar al Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe Facebook.
“Peste 500.000 de cereri au fost depuse deja de către beneficiari la primării, pentru ajutoarele de încălzire în sezonul rece şi pentru suplimentul de energie acordat pe tot parcursul anului, prin Legea consumatorului vulnerabil. Persoanele singure cu venituri de până la 2.053 lei şi familiile cu venituri de până la 1.386 lei de persoană beneficiază de la 1 noiembrie de aceste două forme de sprijin, dacă se adresează primăriilor pentru a le solicita”, a menţionat Raluca Turcan, potrivit Agerpres.
Ministrul Muncii a precizat că Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială a publicat pe site-ul său răspunsuri la cele mai importante întrebări ale beneficiarilor cu privire la condiţiile şi procedurile de acordare a acestor ajutoare.
“Împreună cu echipa Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi cu colegii mei din Ministerul Muncii, am avut astăzi o discuţie cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România, pentru a ne asigura că legea va fi aplicată corect şi că oamenii vor primi ajutoarele fără întârziere. Mai mult, agenţiile de plăţi vin în sprijinul primăriilor şi al beneficiarilor prin clarificarea condiţiilor şi procedurilor de acordare a dreptului, iar Agenţia Naţională de Plăţi publică şi actualizează permanent, pe pagina de web, precizări privind acordarea ajutoarelor”, a notat Raluca Turcan.
Pe de altă parte, ministrul Muncii a amintit că, începând din 1 noiembrie, persoanele care nu îndeplinesc condiţiile de acordare a ajutorului de încălzire pe perioada sezonului rece şi a suplimentului de energie prevăzute de Legea consumatorului vulnerabil beneficiază de compensarea facturilor la energie electrică (în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh) şi la gaze naturale (cel mult 33% din valoarea componentei preţul gazului natural din contract).
“O altă măsură de sprijin pentru a depăşi perioada sezonului rece, deja în vigoare, este plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale pentru clienţii casnici”, a încheiat Raluca Turcan.
Menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) reprezintă o modalitate de impozitare care descurajează…
Ambasada României a primit o invitație oficială în China, dar, din perspectiva noastră, niciunul dintre…
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează…
Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială,…
Autoritățile europene au exprimat încă din iulie îngrijorările cu privire la măsurile guvernului care pot…
Sediul social Calea Victoriei nr. 35 A, Arad 310158 • Tel +40257 304 438 •…
This website uses cookies.
Read More