Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAutoritatea de reglementare şi supervizare bancară din Turcia (BRSA) a interzis creditorilor locali să tranzacţioneze lire turceşti cu Citibank, BNP Paribas şi UBS AG, apreciind că cele trei bănci străine nu şi-au îndeplinit obligaţiile faţă de moneda turcă, transmit Anadolu şi Bloomberg, potrivit Agerpres.
Decizia vine după ce presa de stat a susţinut că instituţii financiare neidentificate din Londra sunt angajate în acţiunile menite să deprecieze lira turcească, prin cumpărarea de valută de pe piaţă.
Joi dimineaţă, lira turcească s-a depreciat la un nivel record faţă de dolar dar apoi s-a apreciat, în urma anunţului Autorităţii de reglementare bancară din Turcia.
Recent, instituţia a limitat suma în lire pe care băncile turceşti o pot face disponibilă investitorilor şi băncilor străine, într-o încercare de a-i descuraja pe cei care pariază împotriva monedei locale.
Luna trecută, Banca Centrală a Turciei (CBRT) a redus dobânda de referinţă cu un punct procentual, la 8,75%, după ce anterior îşi exprimase disponibilitatea de a înăspri politica monetară pentru a ţine sub control inflaţia şi a atenua efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19).
Într-un comunicat dat publicităţii după şedinţa de politică monetară, Banca Centrală a Turciei a atras atenţia asupra activităţii economice reduse înregistrate de la mijlocul lunii martie, ca efect al pandemiei asupra turismului, comerţului şi cererii interne.
“În pofida recentei deprecieri a lirei turceşti, pe fondul evoluţiilor globale”, ne aşteptăm ca inflaţia să scadă în următoarele luni, “în urma declinului preţurilor materiilor prime pe plan global, în special la ţiţei şi metale”, a apreciat CBRT.
Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…
Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…
Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…
Gilberto Pichetto Fratin, ministrul italian al Energiei, a afirmat că nivelurile de stocare a gazelor…
Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…
This website uses cookies.
Read More