Politica

Tusvanyos/Organizatorii anunţă că nu vor permite accesul membrilor Asociaţiei ”Frăţia Ortodoxă” la discursul lui Viktor Orban

Organizatorii Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad au anunţat, vineri seara, că la discursul pe care premierul Ungariei, Viktor Orban, îl va susţine sâmbătă, nu vor permite accesul membrilor Asociaţiei ”Frăţia Ortodoxă” sau al altor persoane despre care există suspiciunea că vor încălca legea sau vor pune în pericol participanţii.

“Având în vedere apelul public postat de Asociaţia ‘Frăţia Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruinţă’ vă comunicăm următoarele: refuzăm intrarea persoanelor din cadrul acestei organizaţii, precum şi a tuturor persoanelor în cazul cărora există suspiciunea că vor încălca legea sau care reprezintă pericol asupra participanţilor”, se arată în comunicatul transmis de organizatorii Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad.

Reprezentanţii mai multor organizaţii româneşti au anunţat că intenţionează să asiste, sâmbătă, la tradiţionalul discurs pe care premierul Ungariei îl ţine la Băile Tuşnad, dând asigurări că prezenţa lor va fi una paşnică.

În acest context, în premieră, organizatorii Universităţii “Tusvanyos” au anunţat că la discursul lui Orban pot asista doar cei care se înregistrează pe site-ul evenimentului, la ediţiile precedente participarea fiind liberă.

Organizatorii au solicitat înregistrarea inclusiv a jurnaliştilor deja acreditaţi la eveniment.

Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a adresat o scrisoare Ministerului de Interne, în care a solicitat sprijin din partea forţelor de ordine.

Atât oficiali de la Budapesta, cât şi lideri ai UDMR i-au îndemnat pe participanţi să nu dea curs provocărilor.

La fel ca în fiecare an, premierul Ungariei, Viktor Orban, îşi va ţine discursul la Universitatea de Vară ”Tusvanyos”, pornind de la tema centrală a evenimentului, care în acest an este “Timpul păcii”, şi îi va avea alături pe preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Németh Zsolt, şi pe Tokes László, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania.

Articole recente

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

o oră ago

Marius-Gabriel Lazurcă – rechemat din calitatea de ambasador al României în Statele Unite Mexicane

Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…

o oră ago

Grupul EVERGENT Investments anunță active record de 3,72 miliarde de lei, la 30 iunie 2025

Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…

2 ore ago

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…

2 ore ago

Raport CA si Situatii Financiare Consolidate la 30 iunie 2025 EVERGENT Investments

Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More