Update articol:

Ucraina a acceptat termenii unui acord cu Statele Unite, fără clauze nefavorabile Kievului (oficial ucrainean)

ucraina

Ucraina a acceptat termenii unui acord asupra resurselor sale minerale cu Statele Unite, fără clauze nefavorabile Kievului, iar preşedintele Volodimir Zelenski l-ar putea semna încă de vineri în cursul unei vizite la Washington, a indicat marţi un înalt responsabil ucrainean, citat de AFP, informează Agerpres.

Conform acordului, Statele Unite vor exploata bogăţiile minerale împreună cu Ucraina, iar veniturile rezultate din aceasta vor intra într-un fond nou creat care ar putea fi “administrat în comun de Ucraina şi America”, a declarat sursa, sub protecţia anonimatului.

“Responsabilii guvernamentali lucrează la detalii. (…) Avem în vedere vineri o vizită la Washington pentru a semna acordul”, a precizat sursa.

Potrivit acestui înalt responsabil, americanii au “înlăturat toate clauzele care nu ne conveneau, în special cele 500 de miliarde de dolari” pe care resursele mineralele trebuiau să le aducă Statelor Unite.

Ucraina a cerut garanţii de securitate din partea SUA ca parte a acestui acord.

Potrivit sursei ucrainene, termenii acordului includ o referire la “securitate”, dar nu menţionează explicit rolul Statelor Unite.

“Este vorba despre o clauză generală care spune că America va investi într-o Ucraină suverană, stabilă şi prosperă, că ea lucrează pentru o pace durabilă şi că America sprijină eforturile pentru a garanta securitatea”, a spus ea.

Preşedintele american Donald Trump a cerut un acord cu Ucraina legat de pământurile rare cu scopul de a compensa Washingtonul pentru ajutorul militar şi financiar deja acordat, iar administraţia sa a crescut presiunile asupra liderului ucrainean Volodimir Zelenski ca să semneze documentul.

Zelenski a respins o primă versiune a acordului, insistând că “Ucraina nu este de vânzare”, reaminteşte AFP.

BVB | Știri BVB

CONPET SA (COTE) (09/09/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 26(29).09.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/09/2025)

Solicitare de intocmire a unui raport de audit intern

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/09/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (09/09/2025)

Memorandum - ROMGAZ si ELECTRICA vor dezvolta proiecte de energie verde