Update articol:

Ucraina e “un viitor partener egal pentru cel puţin 27 de ţări UE”, afirmă Zelenski

Zelenski Sursa foto: president.gov.ua

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat acordarea statutului de ţară candidată la aderare Ucrainei, despre care a spus că reprezintă un puct de cotitură, în cadrul unui videoclip dat publicităţii vineri, relatează DPA, potrivit Agerpres.

“Ucraina nu este o punte, o pernă între Occident şi Rusia, o zonă tampon între Europa şi Asia, o sferă de influenţă, o zonă gri, o ţară de tranzit”, a spus el.

Ucraina este “un viitor partener egal pentru cel puţin 27 de ţări UE”, a declarat el. Ucraina nu mai este “o ţară terţă”, ci va deveni un membru al Uniunii Europene.

Decizia va schimba istoria, a declarat preşedintele parlamentului Ruslan Stefanciuk în videoclip.

“Nu putem schimba geografia. Rusia va continua să fie vecinul nostru”. Însă, în acest caz, istoria a învins geografia, a mai spus el.

Ca ţară candidată, Ucraina are noi perspective, a spus prim-ministrul Denis Şmîgal, cu “acces la noi programe de asistenţă financiară ale UE”.

El şi-a exprimat speranţele pentru noi investiţii şi joburi. “De acum încolo, statul nostru nu doar va adopta experienţa europeană, dar poate şi influenţa politica industrială a Uniunii Europene”, a mai spus el, salutând procesul de integrare a Ucrainei drept ireversibil.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (17/11/2025)

Noul Cod de guvernanta corporativa si Politica de dividend

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (17/11/2025)

Retragere de la candidatura pentru functia de membru in CR

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (17/11/2025)

Inregistrarea modificarii Actului Constitutiv la Oficiul Registrului Comertului

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (17/11/2025)

Disponibilitate vot online prin eVOTE pentru AGOA din 20 noiembrie 2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (17/11/2025)

Reluare tranzactionare - ora 16:00 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala) - Decizie ASF nr. 1101/17.11.2025 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni TRANSI