International

Ucraina: Naftogaz numeşte un nou director general

Fostul ministru ucrainean Oleksiy Chernyshov a preluat vineri funcţia de director general al companiei energetice de stat Naftogaz, care se confruntă cu multiple dificultăţi, inclusiv problema datoriei şi războiul cu Rusia, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Chernyshov, în vârstă de 45 de ani, fost ministru pentru Comunităţi şi Dezvoltare Teritorială, a fost numit printr-un decret guvernamental semnat de premierul Denis Şmîgal. El îl înlocuieşte pe Yuriy Vitrenko, care a demisionat săptămâna aceasta de la conducerea Naftogaz, fără a da explicaţii.

Naftogaz este cea mai mare companie ucraineană de petrol şi gaze, iar subsidiara sa, Ukrtransgaz, operează un sistem de conducte care transportă gazul rusesc către Europa.

În primul semestru din 2022, Naftogaz a înregistrat pierderi nete de 57,16 miliarde hrivne (1,57 miliarde de dolari), de la 1,65 miliarde hrivne în urmă cu un an, în contextul atacurilor ruseşti din ultimele săptămâni asupra facilităţilor energetice ucrainene.

Compania a precizat că discută noi condiţii pentru restructurarea datoriei sale.

De asemenea, Naftogaz este blocat într-un litigiu cu compania energetică rusă de stat Gazprom privind tranzitul gazelor ruseşti.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

8 minute ago

Indicii americani S&P 500 şi Nasdaq ating noi maxime record după datele privind inflaţia din SUA; acţiunile Oracle urcă spectaculos – actualizare

Actualizare  Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…

47 de minute ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

56 de minute ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

58 de minute ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More