Update articol:

Ucraina neagă că a atacat flota rusă în Crimeea (purtător de cuvânt al regiunii Odesa)

ucraina

Ucraina a negat, duminică, că a atacat cu o dronă statul major al Flotei Ruse de la Marea Neagră din Crimeea, o lovitură ce a făcut şase răniţi potrivit Moscovei, numind acuzaţiile ruseşti drept “o provocare deliberată”, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

Acuzaţiile ruseşti despre “un aşa-zis atac ucrainean asupra statului major al flotei ruse din Sevastopol” sunt “o provocare deliberată”, a declarat Serghi Braciuk, purtător de cuvânt al administraţiei regionale din Odesa (sud Ucrainei), într-un video pe Telegram.

“Eliberarea Crimeii ucrainene ocupate se va întâmpla într-un alt mod, mult mai eficient”, a adăugat el.

“În această dimineaţă, naţionaliştii ucraineni au decis să ne strice Ziua Flotei Militare ruse”, sărbătorită duminică în Rusia, a scris guvernatorul Sevastopolului, un oraş din peninsula anexată Crimeea, Mihail Razvojaev, pe Telegram.

Bilanţul atacului cu dronă ce a vizat duminică statul major al Flotei Ruse de la Marea Neagră din Sevastopol a crescut de la cinci la şase răniţi, potrivit aceleiaşi surse.

Toate festivităţile de Ziua Flotei Militare ruse “au fost anulate din motive de securitate”, a anunţat Razvojaev, cerând locuitorilor din Sevastopol să nu-şi părăsească domiciliul “dacă este posibil”.

Ample festivităţi sunt planificate pentru această sărbătoare în întreaga Rusie, inclusiv o paradă navală la Sankt Petersburg (nord-vest), ce urmează a fi supervizată de preşedintele Vladimir Putin.

Este pentru prima dată când autorităţile ruse raportează un astfel de atac de la începutul ofensivei lor în Ucraina, la 24 februarie, notează AFP.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/01/2026)

AGEA CNAB din data de 9 ianuarie 2026 - a doua convocare

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (09/01/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (09/01/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 22.12.2025-09.01.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (09/01/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018