UDMR a anunţat luni lansarea site-ului ajutapraidul.ro, pe care sunt disponibile informaţiile necesare despre asociaţiile care primesc donaţii, precum şi răspunsuri la cele mai frecvente întrebări cu privire la situaţia de la Praid.
“UDMR s-a implicat încă din primele momente în gestionarea situaţiei de urgenţă de la Praid: am organizat sprijinul guvernamental şi am participat activ la intervenţiile de salvare. Acum facem un nou pas: lansăm site-ul ajutapraidul.ro, unde oricine poate afla cum poate să ajute. (…) Scopul nostru este ca iniţiativele locale să ajungă atât la comunităţile maghiare – din ţară, din Bazinul Carpatic şi dincolo de el, cât şi la prietenii noştri români”, se arată într-un comunicat.
Cei care doresc să sprijine pot contribui în trei direcţii:
* pentru ajutorul familiilor – asigurarea de alimente, medicamente, încălzire, cazare şi compensarea veniturilor pierdute pentru persoanele evacuate, aflate în nevoie sau care şi-au pierdut locul de muncă;
* pentru susţinerea celor care trăiesc din turism – sprijin direct pentru localnicii care îşi câştigă existenţa din activităţi turistice;
* pentru relansarea turismului – promovarea potenţialului turistic al zonei Praid şi atragerea unui număr mai mare de vizitatori.
“Îi îndemn pe toţi cei care pot să doneze şi să dea mai departe vestea – către prieteni, rude, cunoscuţi. Pentru că nu există prea puţin – fiecare leu, fiecare euro contează”, a transmis preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
UDMR menţionează că se ocupă exclusiv de organizarea şi promovarea campaniei şi nu colectează şi nu stochează datele donatorilor.
“Praid nu va rămâne singur!”, au subliniat reprezentanţii UDMR.