International

UE dă undă verde prelungirii până în 2027 a obligaţiilor de înmagazinare a gazelor naturale

Consiliul Uniunii Europene a aprobat vineri prelungirea cu doi ani, până în 2027, a reglementării care obligă statele membre să atingă un nivel de înmagazinare a gazelor naturale de 90% înainte de data de 1 decembrie a fiecărui an, a anunţat instituţia printr-un comunicat, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Regulamentul a fost adoptat de blocul comunitar în iunie 2022 cu scopul de a garanta aprovizionarea cu energie după declanşarea invaziei Rusiei în Ucraina.

Modificarea regulamentului adoptată vineri menţine obiectivul de înmagazinare de 90% şi introduce o flexibilitate adiţională pentru ca statele membre să se adapteze condiţiilor de piaţă în continuă schimbare şi să combată posibila sa manipulare, a explicat Consiliul în comunicat.

Potrivit instituţiei, această flexibilitate va permite statelor membre să reacţioneze cu mai multă rapiditate la condiţiile schimbătoare ale pieţei şi să obţină condiţii mai bune la achiziţia gazelor, menţinând în acelaşi timp securitatea aprovizionării.

Se menţine, astfel, obiectivul obligatoriu actual, de 90%, pentru înmagazinarea gazelor, dar cu flexibilitatea de a-l îndeplini oricând între 1 octombrie şi 1 decembrie, fiind modificat termenul limită actual de 1 noiembrie.

Se introduce o flexibilitate de 10% în cazul întâmpinării unor dificultăţi în umplerea depozitelor. În plus, printr-un act delegat (scris), Comisia Europeană ar putea extinde această flexibilitate pentru umplerea depozitelor cu până la încă 5%, în cazul în care persistă condiţiile nefavorabile ale pieţei.

Totodată, obiectivele de înmagazinare intermediare vor fi orientative, oferind previzibilitate în ceea ce priveşte nivelul de înmagazinare şi permiţând participanţilor la piaţă să cumpere gaze pe tot parcursul anului, atunci când condiţiile vor fi mai avantajoase.

O dată cu aprobarea de vineri în Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene, se încheie procedura de adoptare, iar regulamentul va intra în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al UE.

De când a fost stabilit obiectivul de umplere a depozitelor în proporţie de 90%, UE l-a depăşit constant înainte de începerea sezonului de încălzire.

Instalaţiile de înmagazinare acoperă în jur de 30% din consumul de gaze al UE pe parcursul lunilor de iarnă, conform datelor Consiliului UE.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

4 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

4 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

5 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

5 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More