Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzComisia a propus astăzi, 23 februarie, instituirea a 10 noi parteneriate europene între Uniunea Europeană, statele membre și/sau sectorul de profil. Obiectivul este de a accelera tranziția către o Europă verde, neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei și digitală, precum și de a transforma industria europeană într-o industrie mai rezilientă și mai competitivă. UE va asigura finanțare de aproape 10 miliarde EUR, partenerii contribuind la rândul lor cu investiții de o valoare cel puțin echivalentă finanțării UE. Se estimează că prin corelarea contribuțiilor se vor mobiliza investiții suplimentare care să sprijine tranziția și că se vor crea efecte pozitive pe termen lung în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, mediul și societatea.
Parteneriatele europene instituționalizate propuse au scopul de a îmbunătăți gradul de pregătire și răspunsul UE la bolile infecțioase, de a dezvolta aeronave eficiente cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru aviația curată, de a sprijini utilizarea materiilor prime biologice regenerabile în producția de energie, de a asigura poziția de lider a Europei în domeniul tehnologiilor și infrastructurilor digitale și de a asigura o mai mare competitivitate a transportului feroviar.
Cele zece parteneriate, dintre care unele au la bază întreprinderi comune existente, sunt prezentate în cele ce urmează.
Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru O Europă pregătită pentru era digitală, a declarat: „Atunci când colaborează la nivel european, Europa obține rezultate excelente. Colaborarea este deosebit de importantă în contextul gestionării provocărilor pe care le prezintă transformarea digitală. Aceasta ne afectează pe toți și nu se oprește la frontierele naționale. La fel ca schimbările climatice. Parteneriatele propuse astăzi vor mobiliza resurse, astfel încât să putem valorifica împreună la maximum tehnologiile digitale, nu în ultimul rând în interesul tranziției verzi.”
Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Pandemia de COVID-19 a urgentat eforturile noastre de lungă durată de a utiliza mai bine cercetarea și inovarea pentru a face față urgențelor sanitare, schimbărilor climatice și transformării digitale. Parteneriatele europene reprezintă o oportunitate de colaborare pentru a răspunde transformărilor economice și sociale profunde și a le modela, în folosul tuturor cetățenilor UE.”
Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a adăugat: „Investițiile în inovare sunt investiții în capacitatea noastră de a ne afla în avangarda evoluțiilor tehnologice și de a dezvolta capacități strategice. Trebuie să valorificăm oportunitățile pe care le oferă tehnologiile esențiale în curs de dezvoltare, precum microprocesoarele sau semiconductorii, astfel încât Europa să se poată afla în avangarda inovării digitale la nivel mondial. Aceste noi abordări comune vor fi fundamentale pentru sprijinirea industriei noastre să realizeze obiectivele ambițioase în materie digitală și de mediu.”
Adina Vălean, comisarul pentru transporturi, a declarat: „Parteneriatele UE vor avea un rol fundamental în stimularea dublei tranziții verzi și digitale pentru sectorul mobilității și al transporturilor. Pentru ca ambițiile noastre să devină realitate, trebuie să dezvoltăm tehnologii disruptive care să introducă pe piață nave și aeronave cu emisii zero, trebuie să dezvoltăm și să implementăm mobilitatea cooperativă, conectată și automatizată și trebuie să facilităm o gestionare a traficului mai eficientă și mai modernă.”
Propunerea de regulament, actul de bază unic, de stabilire a nouă întreprinderi comune în temeiul articolului 187 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) va fi adoptată de Consiliul Uniunii Europene, în urma consultării Parlamentului European și a Comitetului Economic și Social European. Propunerea separată privind parteneriatul în domeniul metrologiei în temeiul articolului 185 din TFUE va fi adoptată printr-o decizie a Parlamentului European și a Consiliului, în urma consultării Comitetului Economic și Social European.
Parteneriatele europene sunt abordări prevăzute de Orizont Europa, noul program al UE pentru cercetare și inovare (2021-2027). Scopul parteneriatelor este îmbunătățirea și accelerarea dezvoltării și adoptării de noi soluții inovatoare în diferite sectoare, prin mobilizarea resurselor publice și private. Parteneriatele vor contribui, de asemenea, la obiectivele Pactului verde european și vor consolida Spațiul european de cercetare. Parteneriatele sunt deschise unei game largi de parteneri publici și privați, cum ar fi sectoarele de profil, universitățile, organizațiile de cercetare, organismele cu misiune de serviciu public de la nivel local, regional, național sau internațional și organizațiile societății civile, inclusiv fundațiile și ONG-urile.
Ministerul eston de Externe a anunţat luni că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al…
Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei un "pod aerian umanitar către Gaza", a anunţat luni…
Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a susţinut luni că în cazierul său judiciar nu…
Departamentul Securităţii Interne din Statele Unite a transmis luni că ia măsuri pentru a readuce…
Preşedintele american Donald Trump, aflat în vizită în Scoţia, a anunţat luni că Statele Unite…
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat luni că Israelul nu-şi va înceta ofensiva în Fâşia…
This website uses cookies.
Read More