Update articol:

UE va propune ca băncile să ofere în mod obligatoriu “plăţi instant” în euro

bani, credit, euro Sursa Pixabay

Băncile din zona euro ar urma să fie obligate să ofere “plăţi instant” în euro, 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, conform unui proiect de act normativ al Uniunii Europene consultat de Reuters, precizează Agerpres.

UE doreşte să modernizeze plăţile astfel încât banii să poată fi transferaţi dintr-un cont în altul în câteva secunde, la orice oră din zi sau din noapte, în comparaţie cu plăţile cu cardul şi depozitele directe disponibile în prezent, care pot dura până la câteva zile lucrătoare.

Noile norme fac parte din politica blocului de “încurajare a dezvoltării de soluţii de plată competitive la nivel naţional şi paneuropean bazate pe piaţă”, într-o regiune în care două companii americane, Mastercard şi Visa, domină plăţile transfrontaliere cu amănuntul.

În zona euro există deja o infrastructură pentru plăţile instant (PI), dar adoptarea a fost lentă, doar 11% din transferurile de credit în euro fiind efectuate sub formă de plăţi instant la sfârşitul anului trecut, afirmă Comisia Europeană într-un proiect de lege.

“Prestatorii de servicii de plăţi (PSP) care furnizează transferuri de credit în euro vor trebui să ofere serviciul de trimitere şi primire de plăţi instant în euro. Cerinţa va acoperi 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an”, se arată în proiectul Executivului comunitar consultat de Reuters.

Proiectul de lege finalizat urmează să fie publicat miercuri, însă statele membre UE şi Parlamentul European vor avea ultimul cuvânt, ceea ce înseamnă că este posibil să apară şi alte modificări.

Proiectul stabileşte un termen obligatoriu pentru ca prestatorii de servicii de plăţi să accepte plăţi instantanee în euro în zona euro la şase luni de la intrarea în vigoare a noilor norme. Aceştia ar trebui să fie capabili să trimită plăţi instant în euro în termen de un an.

Băncile din afara zonei euro vor avea la dispoziţie mai mult timp pentru a se conforma noilor norme.

BVB | Știri BVB
AAGES S.A. (AAG) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 26-30 ianuarie 2026

IAR SA Brasov (IARV) (02/02/2026)

Modificare calendar financiar 2026

CARBOCHIM S.A. (CBC) (02/02/2026)

Convocare AGAO 24 Februarie 2026_Versiune limba engleza

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/02/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.01.2026

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni 26.01.2026-30.01.2026 si incheierea etapei 2